Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Traian Băsescu îşi adună pisicuţa şi pleacă

Publicat in Jurnalul, duminică 24 martie 2013 ·

Nu există declaraţie de dragoste mai frumoasă. Fireşte, de dragoste politică. Mai frumoasă decât cea pe care Traian Băsescu i-a facut-o Elenei Udrea. De dragul ei, el se desparte definitiv de ditamai partidul politic. Şi de vechiul partid, PD, şi de noul partid, PDL. De partidul la care venise în aceeaşi zi cu tot sufletul. Şi cu toată dragostea. Buldogul devine, astfel, duşmanul sau de moarte, în timp ce pisicuţa, adunată de pe jos, va fi dusă, probabil plocon, în noul partid de suflet al aceluiaşi Băsescu, partidul lui MRU. Care a parazitat numele şi istoria Alianţei DA.

Învinsă politic dar copleşită de iubire, Elena Udrea se mai alintă puţin. Printr-o contestaţie. Scrisă. La care aşteaptă răspuns scris. Eventual, pentru proces. În timp ce Blaga îşi savurează victoria amară. Şi-şi face ghiozdanul pentru DNA. Buldogul riscă să plătească cu libertatea hăituirea pisicuţei şi victoria sa politică.

Dar ce se întâmplă, dincolo de această poveste de iubire şi de ură politică, pe marea scenă a României, dominată, până una alta, de un USL care are o majoritate de 70 la sută, de un Guvern Ponta 2 aflat într-o relaţie de vicioasă coabitare cu Băsescu şi în care regimul acestuia din urma încearcă să supravieţuiască râcâind pereţii? Crin Antonescu s-a grăbit să pună sare pe rana viitorului fost partid PDL. Să salute victoria lui Blaga împotriva lui Băsescu, că de fapt asta s-a întâmplat, şi să declare că, în principiu, de acum încolo acest partid poate deveni frecventabil. Ce înseamnă asta? Înseamnă că liderul PNL - pâna una alta, singurul prezidenţiabil cu şanse reale - şi copreşedintele USL a sesizat ce urmează să se întâmple. Acesta este, într-un fel, un mesaj din viitor. După declaraţia belicoasă a lui Traian Băsescu - deh, dragoste cu năbădăi - PDL urmează degrabă, după ce s-a înfrânt în alegerile locale şi legislative, să se înfrângă şi să se frângă

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România a intrat și terestru în Schengen. Ce spun transportatorii despre asta

HotNews acum 3 ore
Așteptăm această decizie de 13 ani și 9 luni, spune într-o dicuție cu HotNews Radu Dinescu, secretarul general al Uniunii Naţionale a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR). Dinescu a făcut și calculele legate de pierderile pe care le-au înre

Decizia de achitare a torţionarilor disidentului Gheorghe Ursu va fi revizuită, a decis Curtea Supremă

Libertatea acum o ora
Înalta Curte de Casație și Justiție a admis joi, 12 decembrie, apelurile urmașilor lui Gheorghe Ursu și ale Parchetului Curții de Apel București de revizuire a sentinței de achitare a torționarilor disidentului. Cazul va fi retrimis Curții de Apel B

UPDATE - MApN - Patru elevi şi un instructor, din Centrul de instruire sprijin de luptă Râmnicu Vâlcea, au fost răniţi în poligonul Goranu/ Una dintre victime, cu leziuni grave, transferată în Capitală. Patru victime au suferit traumatisme cranio-faciale

News.ro acum o ora
Patru elevi şi un instructor, din Centrul de instruire sprijin de luptă Râmnicu Vâlcea, au fost răniţi joi, 1, în poligonul Goranu, judeţul Vâlcea, pe timpul executării unei şedinţe de confecţionare a dispozitivelor de aprindere pirotehnică cu explo

Aproape 70 milioane de euro, cheltuiți de Rusia pentru propagandă în România și Bulgaria, spun experți în securitate

Ziare.com acum 2 ore
Un grup de experți în securitate cibernetică din Bulgaria spun că Rusia a cheltuit 69 milioane de euro pentru a influența opinia publică din țară, dar și din România. Pentru a promova extrema dreaptă din cele două țări NATO, Kremlinul ar fi derulat

Fostul ministru al Sănătății Nelu Tătaru, trimis în judecată pentru luare de mită

Ziua Constanta acum o ora
Fostul ministru al Sănătăţii Nelu Tătaru a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) într-un dosar în care este acuzat că ar fi primit mită, ca medic, sume de bani cuprinse între 100 şi 500 de lei, precum şi bunuri

Trump, desemnat ”personalitatea anului” 2024 de către revista Time

News.ro acum 2 ore
Preşedintele ales al Statelor Unite Donald Trump a fost desemnat joi ”personalitatea anului” ("person of the year") de către prestigioasa revistă americană Time. Săptămânalul salută o ”revenire politică uluitoare” a fostului preşedinte, reales la co

”Nu suntem pregătiţi pentru ce ne aşteaptă în 4-5 ani”. Avertismentul șefului NATO privind planurile Rusiei

Ziare.com acum o ora
Şeful NATO, Mark Rutte, a avertizat joi, 12 decembrie, că alianţa nu este pregătită pentru ameninţările cu care se va confrunta din partea Rusiei în următorii ani şi că este timpul să treacă la o mentalitate de război, inclusiv sporind cheltuielile

Gorghiu, după decizia în „Dosarul Ursu”: Am trăit să văd o asemenea reparaţie chiar şi parţială

Mediafax acum o ora
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţiei a admis joi apelul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ) în dosarul disidentului anti-comunist Gheorghe Ursu şi a dispus rejudecarea cauzei la Curtea de Apel Bucureşti. „Mă bucur că

Decizie definitivă pentru Elena Udrea! Curtea Supremă a dat verdictul în urma cererii de eliberare în dosarul „Gala Bute”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Veste proastă pentru Elena Udrea (50 de ani). Curtea Supremă a respins cererea de revizuire a condamnării în dosarul „Gala Bute”. Așadar, aceasta rămâne în închisoare în urma deciziei Instanței Supreme. minuta

MedLife inaugurează Spitalul Medici’s la Timișoara cu o investiție de peste 25 milioane de euro: „Probabil, este cel mai modern spital privat din România”

HotNews acum 3 ore
MedLife, cea mai mare rețea de servicii medicale private din România, anunță deschiderea oficială a Spitalului Medici’s, o unitate multidisciplinară ce aduce medicina privată la un nou nivel de performanță. Cu o investiție impresionantă de peste 25

Vremea

București
acum

joi

2°/7°
vin.

0°/5°
sâm.

-1°/4°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

joi

-0°/3°
vin.

-4°/1°
sâm.

-4°/2°
dum.

-0°/5°
Constanta
acum

joi

3°/6°
vin.

1°/4°
sâm.

0°/7°
dum.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

joi

-1°/2°
vin.

-1°/3°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/4°
Timisoara
acum

joi

-0°/3°
vin.

1°/5°
sâm.

0°/3°
dum.

2°/7°