Cum se ştie, istoria este un etern reînceput. Întrebarea este dacă oamenii, şi în special cei care ne guvernează, ştiu să tragă ceva învăţături din ea. Telenovela cipriotă, pe care europenii o urmăreau cu un ochi din vara anului 2012, a accelerat cadenţa în ultimele zile, iar peripeţiile ei au iscat temeri privind vreo repetare a scenariului grecesc. Adică o criză financiară într-o ţară care reprezintă doar 0,2% din PIB-ul zonei euro dar care poate destabiliza întreaga zonă şi cufunda UE într-o nouă criză sistemică.
DE ACELASI AUTOR Speranţe balcanice Un sărac poate ascunde un altul Diviziunile noastre europene Mănuşa lui Cameron Pericolul de data aceasta nu a venit din partea instabilităţii pieţelor speculatoare, ci din încălcarea unui tabu. Taxînd conturile bancare de mai puţin de 100 000 de euro, pragul sub care depunerile sînt în principiu garantate, Eurogrupul, guvernul cipriot şi Fondul Monetar Internaţional au luat riscul unui "bank run" [retragere masivă din partea titularilor de conturi], şi a unei amplificări a sentimentului de respingere faţă de modul lor de gestionare a crizei, din partea populaţiilor care strigă deja nedreptate.
Acest dublu risc economic şi politic oare merita? Rapoartele întrunirii Euro-grupului care s-a desfăşurat în spatele uşilor închise în noaptea din 15-16 martie par să arate că miniştrii de finanţe au trebuit să descîlcească o situaţie care nu avea nicio soluţie pe deplin satisfăcătoare. A evita falimentul unui sistem bancar care duce în cîrcă o ţară fără niciun model economic alternativ, a salva băncile cipriote fără a pune pe fugă capitalurile ruseşti, a finanţa pe plan local un plan de ajutor care nici FMI, nici Germania nu vroiau să depăşească 10 miliarde de de euro, a găsi repede aceşti bani, iată ce se poate numi cuadratura cercului.
Această situaţie este într-un fel preţul care trebuie
