Ce nu s-a văzut la Bucureşti din jurul meciului cu Ungaria

Am stat o săptămînă în Budapesta şi nimeni nu ne-a şicanat, nu ne-a vorbit urît, nu ne-a întrebat, văzînd că sîntem străini, dacă ne tragem din Vaslui sau Tbilisi. Poate am fost norocoşi, poate că aşa se întîmplă cu oricine: cert e că noi aşa am trăit zilele acestea, îmbuibate cu agitaţie seacă şi deghizate pripit. Şi ne-am dus printre fanii maghiari, nu ne-am vîrît suspiciunile sub pături, cu un ceiuţ cald lîngă noi. Mi-am adus aminte vorba veche a bunicului: “Om eşti şi aici, şi la marginea satului”. A spus-o Boloni invers, cu idioţii care se întîlnesc pretutindeni.

Cu două ore înainte de Ungaria-Romania, pe străzile din jurul stadionului, un grup de băieţi, care abia se ţineau pe picioare, s-a apropiat de cordonul poliţiştilor. I-au scuipat în faţă, i-au stropit cu bere şi au spart sticle la picioarele lor. Uniformele au fost stană de piatră, cînd noi aşteptam ca replică celebrul “concert de pulane” şi gazele lacrimogene. Nu ştiu dacă e bine cum au procedat, dar noi ne-am simţit în siguranţă aşa. Pentru că beţivii aceia, pe care dacă-i scuturai prieteneşte nici nu ştiau la ce meci au venit, s-au oprit în cîteva minute. Au văzut că nu mai au ce să facă. S-au dus să-şi mai cumpere de băut şi gata.

Afişele cu îndemnul la decapitarea romanilor nu au existat pe străzile din Budapesta. Au circulat pe internet, în surogatul de lume pe care îl întreţinem din nevoie, dar în care tot mai mulţi îşi fac nevoile. În capitala Ungariei n-am simţit că urmează un meci de fotbal: probabil asta e senzaţia cînd e vorba de o partidă cu porţile închise. Aşa e firesc.

Jurnaliştii maghiari şi suporterii obiectivi din Budapesta o spun simplu, fără ezitare: nu contează cine va ocupa locul 2 în grupă, Romania sau Ungaria, oricum vorbim de poate cea mai slabă echipă care se va afla în acel stadiu al competi