Episodul Budapesta merită o analiză serioasă: rigiditatea lui Piţurcă, lipsa de idei în ofensivă şi greşelile personale conturează portretul unei echipe vlăguite.
Selecţionerul a rămas în vraja victoriei de la Istanbul, din octombrie: n-a contat forma steliştilor, nu s-a complicat cu improvizaţii. Faţă de echipa din 1-0 cu Turcia a operat două modificări, dintre care una forţată. Mutu şi-a făcut treaba pe jumătate, dar Ştefan Radu a intrat cu greşelile şi ezitările lui Raţ. Avem forţa să cîştigăm acasă cu Ungaria şi Turcia? Dar să nu ne facem de rîs la Amsterdam?
"Filmul" lui Goian
La 32 de ani, stoperul de la Spezia a fost catastrofal: gol primit din marcajul său, alte erori de plasament la fazele fixe ale maghiarilor, intrare imprudentă care l-a forţat pe arbitru să acorde penalty pentru 2-2. Interesant e că stoperul a părut total deconectat de la miza acţiunii "naţionalei" încă din start: la antrenamentul oficial a întîrziat, enervîndu-l pe Piţurcă, la poza de grup dinaintea meciului a lipsit, ocupat să se dezechipeze!
În primele 20 de minute ale duelului cu Ungaria, Piţi a fost fără reacţie, neînţelegînd probabil de ce nu se leagă jocul nostru sau aşteptînd descătuşarea. L-a menajat pe "Goe", chiar şi la conferinţa de presă, punînd totul pe seama "greşelilor omeneşti", nu a relaxării.
Deziluzie în banda stîngă
Chiricheş a părut mai sigur, Tamaş şi-a făcut treaba în defensivă şi a încercat să repete prestaţia convingătoare de la Istanbul, în postul de fundaş dreapta. Ce-i drept, nu i-au ieşit urcările ofensive şi lansările spre Torje, dar a adus calm defensivei şi nu a gafat pe cît a făcut-o Ştefan Radu.
Fotbalistul lui Lazio a fost în permanentă desincronizare cu colegii din apărare, dar şi cu închizătorii Bourceanu şi Pintilii, oscilanţi amîndoi. Cu aport ofensiv nesemnificativ, nu a îmbunătăţit cu nimic jocul "tricolori