Francezul Francois Delecour a câştigat, sâmbătă, Raliul Braşovului Tess Rally Dunlop, care, cu siguranţă, va rămâne în memoria celor implicaţi ca fiind unul dintre cele mai dramatice din ultimii ani.
Pilotul francez a câştigat întrecerea în ultima probă în care Vali Porcişteanu, cel care se lupta pentru victorie şi care deţinea un avans de patru secunde la start, a ieşit în decor. Piloţii unguri David Botka şi Gergo Szabo au completat podiumul clasamentului general într-o cursă în care au fost 18 abandonuri, potrivit unui comunicat al organizatorilor competiţiei.
Cea de-a 42-a ediţie a Raliului Braşovului s-a desfăşurat în zilele de 22 şi 23 martie, pe o vreme rece total nefavorabilă, cu ploaie şi ninsoare.
La start s-au înscris 53 de echipaje, lungimea traseului probelor speciale a fost de 142 de kilometri, iar lungimea totală de 442 de kilometri.
La ediţia din acest an, pentru prima dată după 2004 la Raliul Braşovului a fost introdusă superspeciala Poiana de noapte.
Francezul Francois Delecour a câştigat, sâmbătă, Raliul Braşovului Tess Rally Dunlop, care, cu siguranţă, va rămâne în memoria celor implicaţi ca fiind unul dintre cele mai dramatice din ultimii ani.
Pilotul francez a câştigat întrecerea în ultima probă în care Vali Porcişteanu, cel care se lupta pentru victorie şi care deţinea un avans de patru secunde la start, a ieşit în decor. Piloţii unguri David Botka şi Gergo Szabo au completat podiumul clasamentului general într-o cursă în care au fost 18 abandonuri, potrivit unui comunicat al organizatorilor competiţiei.
Cea de-a 42-a ediţie a Raliului Braşovului s-a desfăşurat în zilele de 22 şi 23 martie, pe o vreme rece total nefavorabilă, cu ploaie şi ninsoare.
La start s-au înscris 53 de echipaje, lungimea traseului probelor speciale a fost de 142 de kilometri, iar lungimea totală de 442 de kilometri. @N_