Neizbutind să incendieze ca acum 30 de ani, la Rouen, un întreg port, dând foc la 38 de nave, Traian Băsescu nu a renunţat, totuşi, la pornirile de piroman. De personaj care, nefiind în stare să ridice o construcţie durabilă, face tot ce poate ca barem să o distrugă. În ultimii doi, trei ani, aceste instincte distructive i s-au accentuat şi nu mai reuşeşte, nici nu mai încearcă, să şi le ascundă. Au izbucnit tot mai des şi mai agresiv. Mai cu seamă după ce s-a văzut în posesia celui de al doilea mandat, un al treilea fiind imposiibil. A trecut la manifestări discreţionare fără limită, tranformând Guvernul Boc într-o adunătură de slugi bune doar să pună în aplicare o politică dezastruoasă pentru ţară. A semănat dihonia între categoriile socio-profesionale. A reacţionat cu o virulenţă criminală faţă de orice manifestare de protest (vezi decimarea poliţiştilor, sau puhoiul de măsuri contra pensionarilor şi a altor categorii defavorizate).
Treptat, treptat, însă, populaţia a început să se dezmeticească. Să nu-l mai vadă ca pe un blestem pe viaţă, ci ca pe o boală grea, dar de care, totuşi, te mai poţi vindeca. Acesta a fost anul 2012, cu manifestaţiile de stradă care au dus la doborârea guvernelor sale. Acesta a fost referendumul de astă-vară. Când, totuşi, doza de antibiotic nu a fost suficientă, dar a arătat care-i remediul: demiterea prin suspendare şi vot popular. Îmi menţin părerea - de altfel, tot mai multă lume gândeşte aşa - că încă aproape doi ani cu Băsescu la Cotroceni ar fi o adâncire a crizei economice şi sociale, el punându-se de-a curmezişul oricărei acţiuni a noii puteri. Iar menajamentele cu care îl tratează USL, mai ales premierul Ponta, nu fac decât să-l încurajeze în a fi agresiv pe toate fronturile. Depăşind orice măsură, ieşind brutal din limitele comportamentului cât de cât civilizat şi ale obligaţiilor sale constituţionale.
J
