Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Scoţia IESE din Marea Britanie? A fost anunţat un moment istoric

Publicat in Evenimentul Zilei, duminică 24 martie 2013 ·

„Data de 18 septembrie 2014 va fi o dată care devine gravată în istoria naţiunii noastre drept ziua în care Scoţia a facut pasul decisiv către un viitor mai bun, mai echilibrat".

Declaraţia îi aparţine prim-ministrului scoţian Alex Salmond, care a anunţat deja data la care va avea loc un referendum pentru independenţa Scoţiei faţă de Marea Britanie: 18 septembrie 2014.

Citiţi mai mult: DOSAR PENAL pentru UN OBIECT pe care mulţi dintre şoferi ÎL AU ÎN MAŞINĂ

„Anunţul lui Salmond dă adepţilor mişcării independenţei 545 de zile pentru a-i putea convinge pe sceptici să spună Da unei ieşiri din Regatul Unit”, precizează The Guardian.

Ar trebui?

Astfel, aproximativ 4 milioane de electori (inclusiv cei cu varste de 16 şi 17 ani, care vor fi inclusi astfel pentru prima oara pe lista alegatorilor unui scrutin major) vor fi întrebaţi un singur lucru: "Ar trebui să devină Scoţia o ţară independentă?".

O serie de sondaje de opinie arată că aproximativ o treime dintre scotieni susţin independenţa, în timp ce aceia care doresc rămânerea în Regatul Unit se bucură de susţinerea majorităţii.

Analiştii sublşiniază că guvernul scoţian a eşuat în mai multe rânduri să stabilească în detaliu felul în care o Scoţie independentă ar funcţiona, care vor fi politicile privind taxele, ajutoarele sociale şi pensiile, sau cum vor fi îmbunătăţite sănătatea şi educaţia.

TOP 3 recomandările editorilor:ROMÂNIA LUI CRISTOIU. Convenţia PDL - înmormîntare cu "Hai la horă, măi flăcăi!"VIDEO Traian Băsescu: "Adio PDL. Noi astăzi ne-am despărțit. Luați-vă drumul vostru, iar eu îl am pe al meu" | DEZBATEREA ZILEI. Tu ce părere ai?

Lecția de viață și prietenie pe care ne-o dau două cațelușe. Povestea care a impresionat sute de oameni pe Facebook | GALERIE FOTO

TOP 3 cele mai populare articole:HOROSCOP URANIA. Aflaţi previziunile

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump anunță tarife de 30% pentru UE și avertizează împotriva unei riposte, aruncând în aer luni de negocieri

HotNews acum o ora
Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat într-o scrisoare postată sâmbătă pe rețelele sociale că va impune o taxă vamală de 30% pentru bunurile din Uniunea Europeană, punând capăt lunilor de negocieri atente și afectând și mai tare una dintre cele

Ilie Bolojan, ales președinte al PNL. Cine sunt prim-vicepreședinții (VIDEO)

Ziua Constanta acum 48 minute
Congresul extraordinar al PNL l-a votat, sâmbătă, pe Ilie Bolojan în funcția de președinte al partidului. Bolojan a fost singurul candidat la funcția de președinte al PNL. În funcțiile de prim-vicepreședinți au fost aleși Cătălin Predoiu, Adrian Veș

Știri Constanța azi Accident aviatic grav pe Aeroportul Tuzla! Parașutist inconștient după aterizare

Ziua Constanta acum 42 minute
Un accident aviatic grav a avut loc astăzi, 12 iulie, la Aeroportul Tuzla, unde un parașutist a fost găsit inconștient după aterizare. La fața locului au fost solicitate o ambulanță a Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) și un elicopter SMURD Est

METEO Cod portocaliu de grindină, ploi şi vânt în trei judeţe

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, o avertizare nowcasting Cod portocaliu de grindină, averse torenţiale, descărcări electrice şi vânt, valabilă în ora următoare, în local

Un bărbat a murit după ce a căzut de pe o placă în mare, la 2 Mai

HotNews acum o ora
Un bărbat de 55 de ani a murit, sâmbătă, în stațiunea 2 Mai, după ce a intrat în mare cu o placă și a căzut în apă, transmite News.ro. Serviciul de Ambulanță Județean Constanța a fost solicitat să intervină în localitatea 2 Mai, sâmbătă, în cazul un

UPDATE - Donald Trump anunţă tarife vamale de 30% pentru UE, faţă de 10% în prezent: „Am decis să mergem mai departe” / Reacţia Comisiei Europene

News.ro acum o ora
Donald Trump a anunţat tarife de 30% la mărfurile din Uniunea Europeană, potrivit Reuters. Bruxelles-ul şi Washingtonul erau în curs de negociere a unui acord comercial pe această temă. Preşedintele SUA a declarat că a „decis să meargă mai departe”.

Primar condamnat la închisoare pentru instigare la fraudarea alegerilor

HotNews acum 2 ore
Primarul comunei Ciorani din județul Prahova, Marin Voicu, a fost condamnat la doi ani de închisoare pentru instigare la fraudarea alegerilor locale din 2020, iar instanța de fond a stabilit că pedeapsa va fi executată în regim de detenție, potrivit

Paul Stănescu cere protejarea pensionarilor: „Trebuie să discutăm cine și cât duce povara reducerii deficitului”

Adevarul acum 4 ore
Secretarul General al PSD, Paul Stănescu, a reacționat după ce premierul Ilie Bolojan a prezentat al doilea pachet de măsuri pentru reducerea deficitului bugetar, spunând că trebuie stabilit în Coaliție cine și cât trebuie să ducă din povara austeri

VIDEO Imagini cu Ilie Bolojan care strânge gunoaiele lăsate în urmă de colegii săi, la Congresul PNL

HotNews acum o ora
În timp ce liberalii votează noua conducere a partidului, Ilie Bolojan adună pliantele și sticlele lăsate de liberali în Sala Unirii a Palatul Parlamentului, unde are loc Congresul PNL. Ilie Bolojan s-a apucat să strângă gunoaiele lăsate în urmă de

Victor Negrescu:”Propun să existe un al patrulea pachet de MĂSURI axat pe simplificare și accesarea oportunităților europene”

Gandul acum 2 ore
Victor Negrescu propune un al patrulea pachet de măsuri axat pe simplificare și accesarea oportunităților europene. Acesta consideră că România are nevoie de un stat puternic, eficient și modernizat. „România are nevoie de un stat puternic, dar efic

Vremea

București
acum

30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/35°
lun.

23°/37°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

27°
sâm.

15°/28°
dum.

18°/32°
lun.

19°/36°
mar.

19°/33°
Constanta
acum

28°
sâm.

18°/29°
dum.

21°/28°
lun.

22°/29°
mar.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

13°/24°
dum.

16°/30°
lun.

19°/33°
mar.

21°/31°
Timisoara
acum

28°
sâm.

15°/28°
dum.

18°/36°
lun.

20°/37°
mar.

21°/36°