Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cântece şi magie în Parcul 1 Decembrie - Ora Pământului pe întuneric

Publicat in Crisana, duminică 24 martie 2013 ·

Luminile s-au stins şi la Oradea, pentru o oră, sâmbătă seara, pentru a marca Ora Pământului. Evenimentul central a avut loc în Parcul 1 Decembrie, unde, în ciuda frigului, s-au strâns peste 100 de persoane, majoritatea tineri, pentru a aprinde lumânări şi pentru a asista la numerele de magie prezentate de Eduard şi Bianca, la momentele muzicale oferite de cercetaşi sau să privească stelele cu membrii Astroclubului Meridian Zero.

La ora 20.30, iluminatul public din Parcul 1 Decembrie a fost oprit, iar în faţa statuii Ostaşului Român au fost aprinse lumânări şi torţe. Evenimentul, aflat la a V-a ediţie la Oradea, a fost organizat de Clubul Rotaract, care a pregătit mai multe activităţi artistice şi culturale pentru cei care au venit în Parcul 1 Decembrie pe parcursul celor 60 de minute cât s-a sărbătorit Earth Hour (Ora Pământului). Astfel, Astroclubul "Meridian Zero" Oradea a pus la dispoziţia trecătorilor un telescop pentru observarea astrelor şi a plantelor, iar Eduard şi Bianca a încântat publicul cu numere de magie. Programul a cuprins un moment de dans contemporan realizat de Delia Marian şi Rebeca Fekete, precum şi un scurt recital la flaut al Georgianei Mircescu, iar Organizaţia Naţională Cercetaşii României Oradea a prezentat un program artistic cu animaţii şi cântece. Pentru a marca Ora Pământului, Clubul Rotaract a amenajat, încă de la ora 15.00, în Parcul 1 Decembrie, un stand tematic despre ecologie şi despre mişcarea Earth Hour, oferindu-le trecătorilor informaţii despre proiect, despre moduri de reciclare, beneficiile acesteia şi despre colectarea selectivă. Pe lângă voluntarii Rotaract şi Interact, la stand au fost prezenţi doi reprezentanţi ai companiei RER Ecologic, care i-au întâmpinat pe orădeni cu explicaţii asupra importanţei reciclării. De asemenea, au fost distribuite sacoşe din pânză, pentru a se încuraja consumul de materiale bio-d

Articolul in Crisana >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 5 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 5 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 10 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 4 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 4 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 6 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Ilie Bolojan spune că doar 35% dintre proiectele programului Anghel Saligny ar urma să continue: „Am cheltuit mai mult decât ne-am angajat”

Adevarul acum 7 ore
Premierul Ilie Bolojan a explicat că doar 35% dintre proiectele pe Anghel Saligny ar urma să continue în acest an. Autoritățile și constructorii au fost anunțați să-și pună lucrările în siguranță.

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum 4 ore
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 5 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Ministerul Apărării cumpără şase sisteme de apărare antiaeriană SHORAD-VSHORAD, în valoare de peste 2 miliarde de euro, de la compania israeliană Rafael

Ziarul Financiar acum 8 ore
Ministerul Apărării Naţionale - Direcţia generală pentru armamente, prin CN Romtehnica SA, şi compania israeliană Rafael Advanced Defense Systems Ltd au semnat, vineri, acordul-cadru privind achiziţia sistemelor antiaeriene SHORAD-VSHORAD, valoarea

Vremea

București
acum

22°
mar.

22°/40°
mie.

24°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

20°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

20°/38°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/37°
mie.

23°/27°
joi

24°/28°
vin.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

23°
mar.

21°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/39°