Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Taras Shevchenko, omagiat la Satu Mare

Publicat in Gazeta de Nord Vest, duminică 24 martie 2013 ·

Poetul naţional al Ucrainei, Taras Shevchenko, a fost omagiat, sâmbătă, la Satu Mare. La manifestări au participat prefectul judeţului Satu Mare, Eugeniu Avram, preşedintele Consiliului Judeţean, Adrian Ştef, respectiv preşedintele Uniunii Ucrainenilor din Satu Mare, Mihai Macioca. “Taras Shevchenko ocupă un loc special în istoria Ucrainei şi în literatura universală. Fiecare popor îşi are poetul naţional, care întruchipează sufletul, conştiinţa naţională a acelui popor. Aşa România îl are pe Mihai Eminescu iar Ucraina pe Taras Shevchenko. Prin opera sa literară, este considerat fondatorul limbii şi literaturii moderne ucrainene, dar este la fel de apreciat şi ca artist plastic. El este iubit şi cinstit de ucrainenii din întreaga lume la fel ca Mihai Eminescu de către români sau Petofi Sandor de către maghiari. Ca etnici ucrainieni şi, totodată, cetăţeni loiali ai statului român, sunteţi o punte de legătură între noi şi primul pas în apropierea celor două culturi”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean, Adrian Ştef.

Pavel Prodaniuc

Poetul naţional al Ucrainei, Taras Shevchenko, a fost omagiat, sâmbătă, la Satu Mare. La manifestări au participat prefectul judeţului Satu Mare, Eugeniu Avram, preşedintele Consiliului Judeţean, Adrian Ştef, respectiv preşedintele Uniunii Ucrainenilor din Satu Mare, Mihai Macioca. “Taras Shevchenko ocupă un loc special în istoria Ucrainei şi în literatura universală. Fiecare popor îşi are poetul naţional, care întruchipează sufletul, conştiinţa naţională a acelui popor. Aşa România îl are pe Mihai Eminescu iar Ucraina pe Taras Shevchenko. Prin opera sa literară, este considerat fondatorul limbii şi literaturii moderne ucrainene, dar este la fel de apreciat şi ca artist plastic. El este iubit şi cinstit de ucrainenii din întreaga lume la fel ca Mihai Eminescu de către români sau Petofi Sandor de către m

Articolul in Gazeta de Nord Vest >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Explozia de la Dedeman din Botoșani. Patru victime sunt în continuare în stare gravă

HotNews acum 58 minute
Opt din 15 persoane care au fost rănite în explozia de la magazinul Dedeman din Botoșani au fost externate. Doi pacienți internați la Spitalul Floreasca din București sunt în continuare în stare gravă, aceștia fiind intubați. Unitate primire urgente

A murit jurnalistul Mircea Carp, una dintre vocile posturilor Radio Europa Liberă și Vocea Americii

HotNews acum 35 minute
Jurnalistul Mircea Carp, una dintre vocile posturilor Radio Europa Liberă și Vocea Americii în timpul comunismului, a murit la vârsta de 100 de ani, anunță Familia Regală, sâmbătă, pe Facebook. Mircea CarpFoto: AGERPRES Familia Regală afirmă că jurn

Explozie în atelierul Liceului Tehnologic „Dimitrie Bolintineanu” din oraşul Bolintin Vale

Mediafax acum 3 ore
O explozie în atelierul Liceului Tehnologic „Dimitrie Bolintineanu” din oraşul Bolintin Vale s-a produs vineri seara, în încăperea respectivă fiind două cadre didactice şi patru elevi. Doi dintre elevi şi cadrele didactice au primit îngrijiri medica

A murit jurnalistul Mircea Carp. Familia Regală: „Una dintre cele mai profunde exemplificări ale patriotului român”

Gandul acum 21 minute
Mircea Carp, unul dintre veteranii presei românești, s-a stins din viață la 101 de ani. Familia Regală, al cărui fost șef l-a decorat acum 19 ani, a transmis un mesaj de comemorare, în care afirmă că acesta a fost „un exemplu de constanţă şi devotam

USR: BEC a decis, vineri seara, că pot fi buletine suplimentare de vot şi că pot fi transportate buletine între secţii chiar în ziua alegerilor / Drulă: BEC a consfinţit turismul electoral cu mâna lui Predoiu

News.ro acum o ora
Vineri seara, cu mai puţin de 48 de ore înaintea deschiderii urnelor, Biroul Electoral Central (BEC) a deschis tiparniţa de buletine de vot suplimentare chiar în ziua alegerilor. BEC a adoptat, cu majoritate, o hotărâre prin care permite tipărirea s

ANM - Descărcări electrice, averse, vijelii şi grindină în cea mai mare parte a Moldovei şi nordul Munteniei, sâmbătă - HARTA / Cum va fi vremea în Bucureşti

News.ro acum o ora
Meteorologii anunţă instabilitate atmosferică în cea mai mare parte a Moldovei şi nordul Munteniei, sâmbătă , fiind emisă o atenţionare meteorologică cod galben. ANM a emis o atenţionare meteorologică pentru intervalul 8 iunie, ora 12 – 8 iunie, ora

Alegeri locale și europarlamentare 2024. Campania electorală s-a încheiat sâmbătă dimineața. Ce nu mai au voie candidații și partidele să facă

HotNews acum 4 ore
Campania electorală, care a început pe data de 10 mai, s-a încheiat sâmbătă, la ora 7,00, românii cu drept de vot fiind aşteptaţi duminică la urne să îşi aleagă reprezentanţii în Parlamentul European şi pe cei în administraţia locală, scrie Agerpres

Două avioane chineze s-au apropiat de o navă militară a Olandei. „Incidentul a avut loc în spaţiul aerian internaţional”

Ziare.com acum 33 minute
Avioane militare ale Chinei s-au apropiat de o navă militară a Olandei care patrula în Marea Chinei de este pentru a susţine sancţiunile ONU împotriva Coreei de Nord. Fregata Tromp din marina regală a Olandei patrula vineri în Marea Chinei de Est câ

Marius Tucă Show începe duminică, 9 iunie, de la ora 18.00, live pe gândul.ro. România votează!

Gandul acum o ora
Invitații zilei sunt Adrian Severin, fost ministru al Afacerilor Externe, Doru Bușcu, jurnalist, Ion Cristoiu, publicist și scriitor, Ștefan Popescu, analist de politică externă, Victor Ponta, fost premier al României, prof. univ. dr. Dan Dungaciu,

Doi tineri răniţi după un accident pe autostrada A1, în Timiş

Press Alert acum 2 ore
Foto: Arhivă Un şofer a pierdut controlul maşinii pe autostrada A1, între Lugoj şi Timişoara, şi s-a ciocnit de o autoutilitară. În urma impactului bărbatul de la volanul maşinii şi o pasageră tânără au fost răniţi şi transportaţi la spital. „Un tân

Vremea

București
acum

31°
sâm.

22°/32°
dum.

18°/33°
lun.

23°/36°
mar.

20°/34°
Iasi
acum

28°
sâm.

16°/28°
dum.

16°/28°
lun.

18°/33°
mar.

18°/29°
Constanta
acum

30°
sâm.

19°/30°
dum.

19°/26°
lun.

20°/26°
mar.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

29°
sâm.

15°/29°
dum.

16°/26°
lun.

17°/28°
mar.

16°/25°
Timisoara
acum

30°
sâm.

18°/30°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°
mar.

18°/30°