Filmele care rulau în numeroasele cinematografe din Ploieşti, onomasticile cu salată boeuf şi bere Azuga din apartamente, o zi de duminică la ştrandul Bucov sau o evadare cu cortul pe Valea Prahovei erau distracţiile puţine, dar extrem de savurate din Ploieştiul comunist

Specificul de oraş puternic industrializat şi muncitoresc, dar şi apropierea de Bucureşti au făcut ca Ploieştiul să fie tot timpul deficitar în posibilităţi de distracţie. Dar, chiar şi aşa, şi indiferent de regim, oamenii au găsit sau au inventat portiţe să evadeze din cotidian.

Un peisaj obişnuit din Ploieştiul comunist erau cozile din numeroasele cinematografe din oraş: CFR, Muncitoresc, Tineretului, 23 August, Patria, Modern. Cum programul de la televizor dura foarte puţin, sălile de cinema erau pline. Lacrimogenele filme indiene – „Prietenii mei, elefanţii“, „O floare şi doi grădinari“, cele cu arte marţiale – „Sora 13“, „Biciul fermecat“, filmele istorice româneşti şi comediile franţuzeşti formau oferta redusă de la cinema.

Nu o dată, pentru că filmele se schimbau doar o dată la şapte zile, oamenii ajungeau la acelaşi film şi de trei ori pe săptămână.

Cinema-ul era şi loc de întâlnire. După o prăjitură la cofetărie, tinerii nu aveau unde să meargă altundeva decât la cinematograf. În complicitatea întunericului din săli, băiatul punea braţul pe umerii fetei şi îi putea fura un sărut, ca în povestea de dragoste de pe ecran.

Foarte gustate erau şi proiecţiile cu iz ilegalist din apartamente, de la video-urile primite din străinătate. După 1975, cenzura filmelor devenise foarte strictă, astfel că ploieştenii care puseseră mâna pe un astfel de aparat organizau seri de film, cu loc plătit, în care puteai vedea filme occidentale.

Duminica pe Bulevard, la Bucov sau la Hipodrom

Vara, pe Bulevard se mergea la „grădiniţă“, un fel de terasă localizată la rondul do