Cluburi cu muzică de toate tipurile pentru toate vârstele şi toate gusturile, restaurante, baruri, puburi şi multe terase, toate sunt doar o parte din plăcerile tinerilor de astăzi. Distracţia nu a fost inventată însă o dată cu era capitalistă, tinerii anilor 1960-1970 se distrau cel puţin la fel de mult precum cei de astăzi.
Tinerii purtau plete, băieţii, blugi strâmţi şi cât mai evazaţi, iar fetele nu se fereau să poarte fuste Mini Jupe. Cei mai mulţi ascultau muzică din Vest, învăţau să cânte la chitară prin parcuri şi petreceau dansând ore în şir până târziu în noapte. Meciurile de fotbal erau hobby pentru bărbaţi şi femei deopotrivă, noaptea băieţii umblau mândri cu prietena la braţ staţii lungi de troleu, pe jos şi vorbeau. Frica în miez de întuneric nu exista, drogurile nu existau, dar oamenii beau.
”Modul de distracţie publică era destul de redusă, oamenii citeau foarte mult, nu prea conta din ce clasă socială făceai parte. Apoi, în Bucureşti existau circa 50 de cinematografe, se mergea mult la film, chiar dacă majoritatea erau româneşti”, povesteşte istoricul Dan Falcan.
Viaţă normală până în 1980
Falcan crede că viaţa din Bucureşti era destul de plină din punct de vedere al distracţiei, dar până înspre anii 1980, când lucrurile au început să fie din ce în ce mai urâte. Atunci au dispărut filmele vestice complet, accesul la restaurante nu-şi mai avea rostul pentru că nu se găsea mai nimic din meniu, iar lipsa căldurii şi a mâncării deveneau din ce în ce mai necruţătoare.
”Existau ceaiurile, petrecerile date la prieteni. Aici depindea foarte mult de cum erau părinţii, dacă aveai noroc şi erau înţelegători, atunci petrecerile puteau dura până la 5 dimineaţa. De băut, se bea tărie în general, dar se dansa foarte multe. Oamenii vorbeau, făceau glume. La început se asculta muzică pe pick-up, apoi pe magnetofon şi târziu pe casetofon.
