Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Zalăul se întoarce cu coada între picioare de la Craiova

Publicat in Magazin Salajean, duminică 24 martie 2013 ·

SCMU Craiova – CS Remat Zalău 3 – 0 (25 – 21, 25 – 23, 25 – 23)

Remat Zalău a fost de nerecunoscut în primele două partide din cadrul semifinalei cu SCMU Craiova, în special în jocul de sâmbătă. Voleibaliştii antrenaţi de Aurel Vlaicu au avut duminică după-amiaza o evoluţie mai bună decât în prima partidă, însă insuficient pentru a se impune, pierzând meciul tot cu 0 – 3. Scorul la general este 2 – 0 în favoarea Craiovei, iar echipa zălăuană nu mai are voie să facă niciun pas greşit pentru a se califica în finala mare.

Debutul de partidă a fost disputat, Zalăul reuşind chiar să preia conducerea, 3 – 2, după un blocaj al coordonatorului Stoian. Au urmat însă greşeli repetate pe faza de construcţie din partea voleibaliştilor zălăuani, care le-au permis oltenilor să se distanţeze la 6 – 3. Aurel Vlaicu a simţit pericolul şi a solicitat primul time-out, dar fără rezultat pe tabelă. Veloso nu pare în apele lui nici în a doua partidă a semifinalei, iar antrenorul zălăuan îl introduce, pe extremă, pe Vlad Tebieş. Craiovenii se distanţează la şase puncte, 16 – 10 până la a doua întrerupere tehnică, dar oasepţii dau semne de revenire şi se apropie la două puncte, 18 – 20. Pe final, Zalăulu greşeşte mult pe atac şi îi permite Craiovei să se distanţeze şi să se impună la 21.

Parţialul secund arată altfel. Zalăul este echipa care greşeşte mai puţin, intră cu avantaj minim la primul time-out tehnic, apoi se distanţează la două puncte şi antrenorul Dănuţ Pascu face prima modificare. Todor Filip îi ia locul, pe centru lui Nicuşor Ghionea, dar tot Zalăul este echipa care punctează mai mult şi intră cu avans de patru puncte la a doua întrerupere tehnică. Tehnicianul Craiovei solicită al doilea time-out la 15 – 18, dar Feher scoate bine la preluare şi ţine Zalăul la patru puncte avans, 16 – 20. Stiuaţia s-a schimbat însă radical pe final, Craiova egalând la 23 şi

Articolul in Magazin Salajean >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 8 ore
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

CFR Cluj a învins pe Paksi și s-a calificat în turul al doilea preliminar din Europa League

Mediafax acum 8 ore
CFR Cluj s-a calificat joi în turul al doilea preliminar al Europa League după s-a impus cu 3-0 în manșa retur din turul întâi preliminar cu formația ungară Paksi. În tur scorul fusese egal, 0-0. Meciul a fost marcat de un moment rar întâlnit în fot

Emisiunile zilei vineri, 18 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 8 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Donald Trump, diagnosticat cu insuficiență venoasă cronică. Ce este această BOALĂ

Gandul acum 6 ore
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a fost diagnosticat cu insuficiență venoasă cronică după ce a fost consultat de medici pentru mai multe umflături la nivelul picioarelor, a anunțat joi Casa Albă. Trump, în vârstă de 79 de ani, a fost supus

Primăriile vor putea decide unde și dacă mai permit funcționarea sălilor de jocuri de noroc, spune Cseke Attila

Mediafax acum 47 minute
„Astăzi, primarii nu au niciun instrument legal pentru a opri funcționarea sălilor de jocuri de noroc, chiar dacă cunosc efectele sociale negative. În proiectul de lege la care lucrăm, autorizația de funcționare va fi dată de autoritățile locale”, a

UPDATE Sorana Cîrstea, Irina Begu și Jaqueline Cristian, calificate în sferturile de finală de la UniCredit Iași Open!

Gazeta Sporturilor acum 12 ore
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) s-a impus cu 6-2, 6-4 în fața franțuzoaicei Varvara Gracheva (24 de ani, numărul 106 mondial), după o oră și 17 minute de joc în care a dominat-o pe favorita 5. Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) s-a cali

Horoscop 18 iulie 2025. Zodia care intră în posesia unei sume URIAȘE de bani

Cancan acum 10 ore
Horoscopul zilei de vineri, 18 iulie 2025. Află ce îți rezervă astrele! Vei intra în posesie unei sume enorme de bani! Fie că e vorba despre o moștenire sau despre o mărire de salariu, banii trag la tine mai mult decât niciodată! Ai grijă la detalii

Cod roşu de vijelie, în judeţele Constanţa şi Tulcea / Se așteaptă vânt în rafale de peste 90 de km/h și grindină de mari dimensiuni

G4Media acum 9 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Peste 20 de localităţi din judeţele Constanţa şi Tulcea se află, joi seară, sub avertizare Cod roşu de vijelie, cu vânt puternic, grindină de mari dimensiuni, averse torenţiale şi descărcări electric

Prezența lui Emil Gânj, căutat de 10 zile pentru crimă, sesizată în Bistrița Năsăud. S-a emis mesaj RO-Alert/ Primar: „Se folosesc și drone și un elicopter”

HotNews acum 13 ore
Locuitorii din zona comunei Lechința, județul Bistrița-Năsăud, au primit un mesaj RO- Alert, prin care sunt informați că Emil Gânj, dat în urmărire generală pentru crimă, a fost văzut recent în județ, relatează publicația locală Bistrițeanul. „În ca

Cod roșu de furtună în București. A fost dat un nou mesaj Ro-Alert. „Rafale de 90 de km/h”

HotNews acum 13 ore
Meteorologii au emis o nouă avertizare meteo pentru București: nu mai este cod portocaliu, ci cod roșu de vijelii. A fost emis încă un mesaj Ro-Alert. Avertizarea este valabilă tot până la ora 18.00. „Vijelie puternică, viteza vântului la rafală de

Vremea

București
acum

15°
vin.

15°/29°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

17°
vin.

15°/20°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

17°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/29°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/25°
dum.

17°/30°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

12°
vin.

12°/28°
sâm.

16°/31°
dum.

19°/36°
lun.

22°/40°