O americancă în vârstă de 34 de ani, considerată femeia cu cele mai multe operaţii estetice din lume, a cheltuit peste 1,5 milioane de dolari pentru plata tuturor intervenţiilor la care a fost supusă de-a lungul timpului, relatează Daily Mail.
Alicia Douvall, fotomodel, actriţă şi vedetă de televiziune, spune că, în ultimii 17 ani, a suferit în total 330 operaţii şi proceduri de înfrumuseţare, dintre care 16 la sâni şi 49 la nivelul feţei. Mai mult, femeia în vârstă de 34 de ani şi-a „scurtat” degetele de la picioare pentru ca acestea „să arate mai bine în pantofi”.
Fostul model spune acum că devenise dependentă de aceste metode şi chiar a fost nevoită să petreacă mai mult într-o clinică de reabilitare. În plus, Alicia le reproşează medicilor plasticieni că nu au încercat niciodată să o oprească sau să o avertizeze în legătură cu eventualele riscuri la care se supunea.
„Eram bolnavă, dependetă de operaţii. Dar niciunul dintre toţi aceşti medici nu a încercat să mă oprească. Cred că ei nu au vrut decât banii mei”, a mărturisit femeia. „Odată, la o consultaţie, am luat cu mine o păpuşă Barbie pentru a le arăta doctorilor exact ce îmi doream”, a adăugat Alicia, precizând că toate acestea i-au provocat probleme serioase.
„Mi-am făcut atât de multe operaţii că faţa mea a devenit imobilă. Nu pot zâmbi normal şi nu pot respira pe nas. Dacă nu aş fi făcut aceste operaţii, cu siguranţă aş fi arătat mult mai bine acum”, a spus femeia.
„În afară de banii alocaţi educaţiei fiicei mele, nu am cheltuit pe nimic altceva, decât pe operaţii. Am mâncat conserve de fasole şi nu am mers niciodată în vacanţă. Ba chiar i-am convins pe foştii mei iubiţi să îmi plătească operaţiile”, a continuat ea. „Fiica mea m-a implorat să mă opresc, dar am continuat. Eram convinsă că următoarea operaţie va face ca totul să fie bine, aşa că nu am ascultat. Ştiu că eu s