Mesajul a fost trimis. Multumesc!

AFP: Berezovski era depresiv, dar nu suicidar sau dornic de a se apropia de Putin

Publicat in Gandul, duminică 24 martie 2013 ·

Boris Berezovski, care a decedat sâmbătă în apropiere de Londra, părea depresiv în ultimele luni, potrivit apropiaţilor săi, care nu cred însă că acesta s-ar fi sinucis sau că i-ar fi cerut lui Vladimir Putin, inamicul său declarat, permisiunea de a se întoarce în Rusia, relatează AFP.

Boris Berezovski "traversa bineînţeles o perioadă de stres puternic, cred că avea simptome apropiate depresiei", a declarat pentru postul de televiziune Dojd Aleksandr Goldfarb, care conduce la New York Fundaţia internaţională pentru libertăţile civile (IFCL), creată în 2000 de Berezovski pentru a finanţa organizaţiile neguvernamentale din Rusia.

Fostă eminenţă gri a Kremlinului în timpul lui Boris Elţîn, căzut în dizgraţie odată cu preluarea puterii de către Vladimir Putin, Boris Berezovski s-a refugiat la Londra, unde a obţinut statutul de refugiat politic în 2003.

"Era deprimat, melancolic, nu mai semăna cu acel Boris jovial pe care l-am cunoscut în toţi aceşti ani", a adăugat Goldfarb, afirmând că l-a văzut pe Berezovski ultima dată în noiembrie şi că a vorbit cu el la telefon în urmă cu trei săptămâni.

În ceea ce priveşte scrisoarea pe care Berezovski, considerat drept oaia neagră a Kremlinului, i-ar fi trimis-o lui Vladimir Putin pentru a-şi recunoaşte greşelile, pentru a cere iertare şi a solicita permisiunea de a se întoarce în Rusia, Goldfarb şi-a exprimat îndoiala.

La scurt timp după anunţul decesului lui Boris Berezovski, sâmbătă seara, purtătorul de cuvânt al preşedintelui Putin, Dmitri Peskov, a afirmat că oligarhul a trimis o scrisoare în acest sens Kremlinului "în urmă cu ceva timp, poate două luni".

"Atât timp cât Dmitri Peskov şi şeful lui nu arată niciun facsimil a scrisorii, se poate spune orice, întrucât aceşti oameni mint cum respiră", a declarat Goldfarb, fost disident sovietic exilat în 1975.

Un alt prieten al lui B

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alegeri prezidenţiale. Lasconi: Georgescu este un admirator pe faţă a lui Vladimir Putin, împotriva NATO şi UE / Ce mesaj i-a transmis Călin Georgescu

Mediafax acum 46 minute
Candidata USR la prezidenţiale, Elena Lasconi, a făcut luni seară primele declaraţii de la anunţarea rezultatelor primului tur de alegeri. Ea a spus că România se află la o răscruce între păstrarea democraţiei şi „putinism”. Şi candidatul independen

Victor Negrescu a preluat comunicarea politică a PSD. Ciolacu: „Pe mine o să mă găsiți la Guvern, pe autostrăzi sau în fabrici”

HotNews acum o ora
Europarlamentarul Victor Negrescu va comunica politic, după ce Marcel Ciolacu a demisionat în urma rezultatului slab la primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale. Marcel Ciolacu a precizat după şedinţa conducerii PSD că decizia a fost luată

Cabinetul israelian se va reuni marţi pentru a aproba un acord de încetare a focului în Liban

News.ro acum o ora
Cabinetul israelian se va reuni marţi pentru a aproba un acord de încetare a focului cu Hezbollah, a declarat luni pentru Reuters un oficial israelian de rang înalt, în timp ce un oficial libanez a declarat că Washingtonul a comunicat Beirutului că

Protest al studenților, în fața Teatrului Național. Aproape 200 de studenți scandează: :Călin Georgescu, noul Antonescu!” / “Ne-am săturat, de aia nu plecăm, lupta antifascistă noi o câștigăm”

G4Media acum 53 minute
Aproape 200 de studenți protestează în fața Teatrului Național din București, după ce în primul tur al alegerilor prezidențiale primul loc a fost câștigat de Călin Georgescu, candidat pro-rus cu mesaje neolegionare, scrie edupedu.ro. Poziția sa surp

Trei pârtii vor fi deschise, joi, la Sinaia

G4Media acum 42 minute
Trei pârtii de dificultate medie vor fi deschise joi, 28 noiembrie, în golul alpin la Sinaia, fiind pentru prima dată în ultimii şase ani când în această staţiune se poate schia la finalul lunii noiembrie, transmite Agerpres. Directorul Transport Ur

Gabriela Firea cere mobilizare în PSD pentru alegerile parlamentare de duminică: „Să nu pierdem timpul cu aceste analize”

Libertatea acum 3 ore
Gabriela Firea, președinta PSD București și europarlamentară, a făcut declarații importante după alegerile locale. Potrivit News.ro, Firea a subliniat necesitatea unei analize interne a partidului, dar a accentuat prioritatea mobilizării pentru aleg

UPDATE - O bucată din tavanul unei săli de clasă a căzut peste doi elevi, în timpul cursurilor, la Târgu Mureş/ Cei doi copii, un băiat şi o fată, răniţi, el fiind transportat la spital/ Clasa, evacuată/ Poliţia face cercetări

News.ro acum 6 ore
O bucată din tavanul unei săli de clasă de la o şcoală din Târgu Mureş a căzut, luni, peste doi elevi, în timpul cursurilor. Cei doi copii, un băiat şi o fată, în vârstă de aproximativ 13 ani, au fost răniţi, fiind evaluaţi de cadrele medicale. Ulte

RAR Staţiile ITP autorizate pot efectua inspecţia tehnică prin înregistrare manuală

Ziua Constanta acum 6 ore
Staţiile de inspecţie tehnice autorizate, care au solicitări din partea clienţilor, pot efectua inspecţia tehnică prin înregistrare manuală, iar la reluarea funcţionării aplicaţiei informatice respectivele verificări vor fi înregistrate în aplicaţi

Eugen Tomac, despre Călin Georgescu: Am făcut şi noi sondaje, nu trecea de 5% acum 3 săptămâni / Există un interes pronunţat al Federaţiei Ruse faţă de acest candidat, care este un pericol real pentru democraţia românească

News.ro acum 2 ore
Liderul PMP Eugen Tomac a declarat luni, despre Călin Georgescu, că există un interes pronunţat al Federaţiei Ruse faţă de acest candidat, care este un pericol real pentru democraţia românească şi că au făcut şi ei sondaje şi acesta nu trecea de 5%

Şeful militar al NATO cere companiilor din statele aliate să se pregătească pentru un scenariu de război

Adevarul acum 4 ore
Şeful Comitetului Militar al NATO, amiralul olandez Rob Bauer, a îndemnat luni companiile să fie pregătite pentru un scenariu de război şi să îşi adapteze în consecinţă liniile de producţie şi distribuţie pentru a fi mai puţin vulnerabile la eventua

Vremea

București
acum

lun.

2°/7°
mar.

2°/7°
mie.

3°/6°
joi

5°/10°
Iasi
acum

lun.

-0°/6°
mar.

-1°/5°
mie.

1°/5°
joi

3°/9°
Constanta
acum

-1°
lun.

-1°/6°
mar.

2°/7°
mie.

4°/8°
joi

5°/9°
Cluj-Napoca
acum

lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
mie.

4°/6°
joi

3°/8°
Timisoara
acum

lun.

3°/9°
mar.

3°/8°
mie.

3°/8°
joi

6°/12°