Mă aşteptam să învingă Blaga. Dar la o diferenţă mai mare, pe la 60%. Cu două zile înainte de marea răfuială de la Romexpo am auzit că urmează să cîştige Elena Udrea. Şi că asta ar fi fost o chestie cît se poate de sigură. Ceva, ceva s-a întîmplat în PDL în ultimele zile. Semnul că ceea ce s-a întîmplat n-a fost suficient l-a dat Traian Băsescu, care a venit la Convenţie şi a ţinut un discurs apăsat pro-Udrea. Un discurs care a sunat ca o somaţie. Băsescu a pierdut şi la Romexpo. Din primul tur. După care Elena Udrea a apelat la repertoriul prezidenţial şi a recitat poezia cu fraudele. Monica Macovei i-a ţinut hangul, încercînd să pară echidistantă. Ultimul semnal al zilei – al nopţii! – a venit din partea lui Băsescu. Singur în faţa unei camere de luat vederi, ulcerat, ranchiunos şi cu aerul că dă o lovitură mortală partidului, Băsescu numai că n-a dat ordinul ruperii PDL-ului. Probabil că asta se va întîmpla, dar nu cum visează el.
Primarii pedelişti, cu Boc în frunte nu vor pleca, fiindcă asta ar însemna să-şi piardă mandatul. În schimb vor face declaraţii că şi-ar lua tălpăşiţa. Îşi va lua zborul Elena Udrea, vor pleca şi orfanii din gruparea Macovei, asta în afară de cei care care se vor lipi de PNL în următoarele zile. Probabil că unii au primit ordin să rămînă în PDL, pentru a-l săpa pe Blaga dinăuntru. Orice s-a întîmpla, Băsescu nu va putea scăpa de eticheta că l-au respins pînă şi ai lui, cu peste 50%. Nici PDL-ul nu se va vindeca prea curînd după această criză. Iar asta se va vedea la alegerile pentru Parlamentul European.
Prevăd că EBA, Cristian Preda, poate chiar şi Monica Macovei nu vor mai ajunge acolo ca parlamentari. Macovei probabil că-şi va găsi un loc în corpul tehnic. TRU, care l-a abandonat la timp pe Băsescu, va fi răsplătit cu un loc fruntaş pe lista PDL-ului.
Mă întreb ce vor zice la Bruxelles Preda, EBA şi Monica Macovei