Pedeliştii din Valea Jiului nu se aşteptau la atât de multe transformări după doar o zi de vot în Capitală. Majoritatea pedeliştilor din Vale au susţinut-o pe Elena Udrea, susţinere firească având în vedere implicarea acesteia în dezvoltarea zonei. Acum, că a pierdut alegerile, se va forma un nou partid? Iar dacă da, cine va migra şi cine nu va migra către noua formaţiune?
Cum subiectul noului partid, al scindării PDL, încă nu se discută local, şi nici nu se opinează pe acest subiect, liderii partidelor tăcând diplomat, vom vedea cum bate vântul schimbării pe viitor. Despre cum s-a desfăşurat votul de la Bucureşti am vorbit cu Cristian Roşu, pedelist lupenean.
„A fost o zi lungă. Preşedintele Traian Băsescu a ţinut un discurs, primit bine de toată lumea. Apoi au ţinut discursuri candidaţii. După reacţia sălii am crezut că vom avea şi al doilea tur, dar a câştigat domnul Blaga. Am văzut mesajul preşedintelui. Nu ştiu ce să spun, eu sper ca acest partid să rămână la forma actuală şi să facem o opoziţie constructivă. După părerea mea, era bine dacă unul era preşedinte, al doilea vicepreşedinte, pentru că avem nevoie de toate forţele pentru o opoziţie puternică”, spune consilierul pedelist de la Lupeni.
Pedeliştii din Valea Jiului nu se aşteptau la atât de multe transformări după doar o zi de vot în Capitală. Majoritatea pedeliştilor din Vale au susţinut-o pe Elena Udrea, susţinere firească având în vedere implicarea acesteia în dezvoltarea zonei. Acum, că a pierdut alegerile, se va forma un nou partid? Iar dacă da, cine va migra şi cine nu va migra către noua formaţiune?
Cum subiectul noului partid, al scindării PDL, încă nu se discută local, şi nici nu se opinează pe acest subiect, liderii partidelor tăcând diplomat, vom vedea cum bate vântul schimbării pe viitor. Despre cum s-a desfăşurat votul de la Bucureşti am vorbit cu Cristi