Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a declarat pentru gândul că Traian Băsescu a încălcat ieri Constituţia şi că relaţia pe care acesta o are cu PDL este “nefirească".
“Totul e la nelocul său în ceea ce a făcut Traian Băsescu – relaţia cu partidul său de suflet este total nefirească. A încălcat Constituţia, nu avea ce să caute la Congresul unui partid”, a spus pentru gândul Ion Iliescu. Fostul preşedinte a catalogat drept “imprudentă” afirmaţia făcută pe Facebook de Traian Băsescu, potrivit căreia va încuraja formarea unui nou partid. “Este imprudentă o asemenea declaraţie că va construi un nou partid de dreapta. Trebuia să aştepte să îşi încheie mandatul de preşedinte. De pe poziţia de pe care se află este nefirească o asemenea declaraţie”, a conchis Iliescu, care a evitat să spună dacă se impune o nouă suspendare a lui Traian Băsescu. Viorel Hrebenciuc a spus pentru gândul că la cum „arată lucrurile se va ajunge la o nouă suspendare a preşedintelui Traian Băsescu". El a ţinut să precizeze că acest demers va trebui explicat cancelariilor internaţionale înainte de a fi declanşat. Totodată, el a adăugat că legislaţia privind demiterea preşedintelui Băsescu nu a fost schimbată, existând în continuare condiţia de prezenţă pentru validarea referendumului.
Preşedintele PNL Crin Antonescu a afirmat că preşedintele Traian Băsescu a încălcat Constituţia, dar el nu "va iniţia declanşarea unei proceduri de suspendare". Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a declarat pentru gândul că Traian Băsescu a încălcat ieri Constituţia şi că relaţia pe care acesta o are cu PDL este “nefirească".
“Totul e la nelocul său în ceea ce a făcut Traian Băsescu – relaţia cu partidul său de suflet este total nefirească. A încălcat Constituţia, nu avea ce să caute la Congresul unui partid”, a spus pentru gândul Ion Iliescu. Fostul preşedinte a cataloga