Cea de-a noua ediție a Raliului Mărțișorului, prima etapă a campionatul organizat de ACR Timiș, s-a terminat astăzi, ca de obicei, cu premierea participanților. Anul acesta, invitatul special a fost Mihaela Tatu, care le-a înmânat cupele reprezentantelor sexului frumos. Premiul cel mare a fost adjudecat de echipajul pilotat de Ramona Copoceanu.
Premierea participanților a avut în această după-amiază la clubul Happy, după cele trei probe speciale ale zilei. De dimineață, piloții au concurat în parcarea ADP de la Stadionul ”Dan Păltinișanu”, apoi a urmat altă probă în parcarea de la Metro 2 din Calea Torontalului, pentru ca ultima probă să fie tot în parcarea de lângă stadion. Anul acesta, la Raliul Mărțișorului s-au înscris opt echipaje formate din doamne și domnișoare, pilot și copilot. Toate participantele au primit diplome ca premiu de frumusețe, iar cupele le-au fost înmânate de Mihaela Tatu, invitata specială a premierii. Echipajul câștigător a fost cel pilotat de Ramona Copoceanu. S-au dat premii la categoria juniorilor, a debutanților, la clasa I, a II-a și a III-a. Anul acesta, din cauza frigului nu s-a organizat și concurs de karting în prima etapă a Campionatul Județean de Raliuri. A doua etapă va avea loc la Deta.
Cea de-a noua ediție a Raliului Mărțișorului, prima etapă a campionatul organizat de ACR Timiș, s-a terminat astăzi, ca de obicei, cu premierea participanților. Anul acesta, invitatul special a fost Mihaela Tatu, care le-a înmânat cupele reprezentantelor sexului frumos. Premiul cel mare a fost adjudecat de echipajul pilotat de Ramona Copoceanu.
Premierea participanților a avut în această după-amiază la clubul Happy, după cele trei probe speciale ale zilei. De dimineață, piloții au concurat în parcarea ADP de la Stadionul ”Dan Păltinișanu”, apoi a urmat altă probă în parcarea de la Metro 2 din Calea Torontalului, pentru ca ultim