Preşedintele PDL Cluj, Daniel Buda, a contestat felul în care au decurs alegerile pentru preşedinţia partidului, în urma cărora Vasile Blaga a fost desemnat noul lider al formaţiunii. Buda a dat de înţeles că ar putea pleca din partid în perioada următoare, în cazul în care şi Elena Udrea i-ar părăsi pe democrat-liberali.
Daniel Buda crede că noul preşedinte al PDL, Vasile Blaga, a greşit neluând în considerare contestaţia depusă de Elena Udrea, referitoare la o posibilă fraudare a alegerilor: "Noi am aşteptat o limpezire a lucrurilor în cadrul PDL, iată însă să apele sunt mai învolburate în partid decât înaintea alegerilor. Acea contestaţie trebuia luată în considerare, ca să nu mai existe suspiciuni în ceea ce priveşte corectitudinea alegerilor", a spus preşedintele PDL Cluj la Transilvania L!VE, care a vorbit şi despre viitorul său în cadrul formaţiunii: "Rămâne de văzut ce decizii voi lua, vreau să continui în politică alături de PDL, dar nu oricum".
Buda a comentat şi declaraţiile recente ale preşedintelui Traian Băsescu, care a anunţat că se desparte irevocabil de actualul PDL: "Nu mi-aş fi dorit să aud acel discurs. Preşedintele a fost forţat practic să facă aceste declaraţii prin ceea ce s-a înâmplat la alegeri. PDL pierde foarte mult, deoarece avea nevoie de un susţinător ca Băsescu".
Şi liderul PDL Turda, Tudor Ştefănie, a rămas cu un gust amar după congresul de la Bucureşti: "Nu cred că se mai poate schimba ceva, însă dezamagirea mea e că nu s-a dat răspuns contestaţiei în faţa celor 5 mii de oameni. Aşteptarea era ca să se clarifice totul, să avem certitudinea că am participat la un congres care s-a desfăşurat legal, ceea ce nu s-a întâmplat", a precizat primarul din Turda.