Sambătă seara, Focşaniul, Odobeştiul, Panciul şi Mărăşeştiul au celebrat Ora Pămantului, moment în care luminile din centrul oraşelor s-au stins în cadrul mişcării globale Earth Hour care atrage atenţia asupra încălzirii globale şi a consumului neraţional de energie
La Focşani, cateva zeci de participanţi la evenimentul organizat de Blogosfera vranceană au aprins torţe şi candele, realizand un spectacol de lumină pentru cei aflaţi la etajele superioare ale clădirilor de langă Piaţa Unirii. Momentul a fost un prilej bun pentru artiştii fotografi să creeze imagini impresionante, iar pentru cei prezenţi de a socializa pentru o cauză bună. La eveniment au participat şi oficialităţi, dar şi un tanăr talentat, Georghe Flurche, care a cantat la chitară. Între participanţi au apărut însă ulterior şi discuţii, întrucat evenimentul comunităţii, iniţiat de bloggeri, a fost “confiscat” de tineretul liberal, acuzat de unii membri ai blogosferei că face imagine publică PNL, ca partid de guvernămant. TNL Focşani susţine însă că “acest eveniment a fost oportunitatea de a face ceva pozitiv pentru mediul în care trăim”. Iată cateva imagini suprinse în Piaţa Unirii de fotograful focşănean Adrian Fluture.
Sambătă seara, Focşaniul, Odobeştiul, Panciul şi Mărăşeştiul au celebrat Ora Pămantului, moment în care luminile din centrul oraşelor s-au stins în cadrul mişcării globale Earth Hour care atrage atenţia asupra încălzirii globale şi a consumului neraţional de energie
La Focşani, cateva zeci de participanţi la evenimentul organizat de Blogosfera vranceană au aprins torţe şi candele, realizand un spectacol de lumină pentru cei aflaţi la etajele superioare ale clădirilor de langă Piaţa Unirii. Momentul a fost un prilej bun pentru artiştii fotografi să creeze imagini impresionante, iar pentru cei prezenţi de a socializa pentru o cauză bună. La eveniment au parti