Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Marşul pentru viaţă, în sprijinul femeilor însărcinate, la Timişoara

Publicat in Ziua de Vest, duminică 24 martie 2013 ·

A treia ediţie a „Marşului pentru Viaţă” a avut loc sâmbătă, 23 martie, în Timişoara şi în alte zeci de oraşe din România. Plecarea a fost de la Parcul Carmen Sylva, (str. Ghe. Doja nr.25A), de la ora 12, către Piaţa Unirii. „Marşul pentru Viaţă”, considerat cel mai mare eveniment public pentru protejarea vieţii din România, are, în fiecare an, o temă, sub forma unui mesaj-manifest adresat publicului. Manifestul de la această ediţie se intitulează „Iubeşte-i pe amândoi! - Asumă, ajută, adoptă!” şi este o invitaţie la implicare civică în sprijinul femeilor însărcinate, care sunt constrânse să apeleze la avort din cauza indiferenţei şi a lipsei de ajutor, uneori chiar din partea celor apropiaţi. „Cu toţii ştim cât de important este pentru o femeie să fie ascultată şi ajutată. În timp ce tu citeşti acest manifest, mii de femei trec printr-o stare de criză din cauza unei sarcini şi au nevoie de un sprijin dezinteresat. Tu poţi face ceva pentru ele. Dacă preţuieşti femeia, preţuieşte şi copilul ei. Dacă vrei să ajuţi femeia, ajută şi copilul ei. Dacă iubeşti femeia, iubeşte şi copilul ei. Iubeşte-i pe amândoi! Societatea trebuie să facă astfel încât un copil să nu fie perceput ca un obstacol în calea împlinirii unei femei, a bunăstării ei ori a realizării profesionale. Copilul este un dar pe care o femeie îl aduce societăţii, iar aceasta este datoare cu întreg sprijinul necesar. De aceea femeile merită să fie sprijinite personal, dar şi pe plan social şi politic prin promovarea unor legi care să ușureze situaţia financiară dificilă, să faciliteze adopţia şi să facă accesibilă consilierea pentru situaţia de sarcină nedorită”, arată manifestul.

Cu acest prilej a fost depusă la principalele instituţii ale statului o petiţie, semnată de câteva zeci de organizaţii non-guvernamentale. Prin petiţie se solicită adoptarea unei legislaţii favorabile vieţii şi familiei şi

Articolul in Ziua de Vest >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Von der Leyen a vorbit cu Donald Trump. „UE a rămas fermă” / Detalii din discuției, făcute publice

HotNews acum 3 ore
Von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a discutat, duminică, cu președintele Donald Trump despre comerț și speră să ajungă la un acord până pe 9 iulie, potrivit The Guardian. Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Stefan de Keersmaecker a

Locuitorii din București au primit mesaj RO-Alert despre codul roșu de caniculă (FOTO)

Ziua Constanta acum 7 ore
Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. „Avertizare meteo/Cod roșu de c

George Simion anunță moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan în ziua în care Cabinetul își asumă pachetul de măsuri fiscale

HotNews acum 4 ore
George Simion a anunțat, luni, că AUR va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan. Tot astăzi, Cabinetul își asumă răspunderea pentru primul pachet de măsuri fiscale, care, printre altele, crește TVA. Într-o postare pe

Ministrul rus al transporturilor, demis luni dimineață de Putin, a fost găsit împuşcat în maşina sa

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul rus al transporturilor, Roman Starovoit, care a fost demis luni de preşedintele Vladimir Putin şi înlocuit cu adjunctul său, a fost găsit împuşcat în maşina sa, într-un aparent act de sinuc

După ce a fost dat afară intempestiv de Putin, fostul ministru rus al Transporturilor s-a sinucis

HotNews acum o ora
Fostul ministru al Transporturilor din Rusia, Roman Starovoit, s-a împușcat mortal în locuința lui din Odintsovo, la scurt timp după ce a fost demis din funcție de către președintele Vladimir Putin, scrie luni publicația proguvernamentală Izvestia,

Inspector superior din ANAF, pus sub control judiciar, după ce ar fi pretins 1.000.000 de euro pentru rambursări frauduloase de TVA

HotNews acum 3 ore
Procurorii DNA au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 04 iulie 2025, față de inculpatul Sîrbu Florn, inspector superior din cadrul ANAF – Direcția Generală Regio

Guvernul Bolojan și-a angajat răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal. Precizările premierului

Ziua Constanta acum 34 minute
Guvernul Bolojan și-a angajat luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului. Ședința plenului Parlamentului se desfășoară cu prezență fizică și online. Premierul Ilie Bolojan a transmis în urma ședinței de plen.

Ce s-a întâmplat cu cei trei pui ai ursoacei care a ucis un motociclist pe Trasfăgărăşan. Anunțul autorităților

HotNews acum 2 ore
Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) a anunțat, luni, ce s-a întâmplat cu cei trei pui de urs după ce mama lor a fost ucisă de autorități în urma atacului mortal asupra unui motociclist, la începutul lunii iulie. Puii rămaşi orfani au fos

Ilie Bolojan a anunțat ce va conține al doilea pachet de măsuri fiscale

Press Alert acum 21 minute
Premierul Ilie Bolojan a anunțat luni, în fața Parlamentului, ce măsuri va include al doilea pachet ce vizează reducerea deficitului bugetar. Printre altele, măsurile urmăresc reforma pensiilor speciale, a administrației și a companiilor de stat. Di

Ministrul Transporturilor: Voi uza de toate prerogativele pe care le am pentru ca indemnizaţiile tuturor membrilor de CA din societăţile şi instituţiile aflate în subordonare să scadă drastic / Plan de eficientizare şi restructurare la TAROM

G4Media acum 29 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Transporturilor, Ciprian Şerban, a afirmat, luni, că va folosi toate prerogativele pentru reducerea indemnizaţiilor membrilor din consiliile de administraţie de la toate companiile din subo

Vremea

București
acum

38°
lun.

22°/38°
mar.

19°/38°
mie.

18°/35°
joi

16°/29°
Iasi
acum

35°
lun.

20°/36°
mar.

22°/38°
mie.

19°/30°
joi

15°/25°
Constanta
acum

31°
lun.

21°/31°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
joi

17°/28°
Cluj-Napoca
acum

36°
lun.

19°/36°
mar.

18°/35°
mie.

14°/22°
joi

13°/17°
Timisoara
acum

31°
lun.

20°/35°
mar.

18°/39°
mie.

14°/17°
joi

12°/22°