Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Curtea de Conturi şi-a extins cercetarea: clubul lui Marin Condescu trebuie să scoată din buzunar 20 de milioane de lei!

Publicat in Gorj Domino, luni 25 martie 2013 ·

Problema sindicatelor miniere din Oltenia, afiliate la Federaţia Naţională Mine Energie tinde să ia o turnură „dramatică”. Şi asta pentru că, în afară de cele opt milioane de lei pe care le-a încasat nelegal de la societăţile energetice care formează acum CE Oltenia, pentru Clubul Sportiv „Pandurii” (sumă ce trebuie returnată teoretic până la 31 martie 2013), Curtea de Conturi ajunge la concluzia că Pandurii trebuie să dea înapoi aproximativ 20 de milioane de lei, adică în jur de cinci milioane de euro.

Managerul companiei energetice, Laurenţiu Ciurel, a declarat, ieri, că instituţia statului şi-a extins cercetarea: „Curtea de Conturi şi-a extins verificarea şi pentru anii 2009 şi 2010 şi, astfel, suma încasată nelegal, aşa cum au constatat inspectorii Curţii de Conturi, ajunge la aproximativ 20 de milioane de lei”, a spus acesta. Amintim că, în urma raportului întocmit de Curtea de Conturi, a reieşit că fostele complexuri energetice şi SNLO au acordat 8 milioane de lei nelegal clubului condus de Marin Condescu, în 2011.

Două variante de recuperare

Laurenţiu Ciurel a declarat că sumele pot fi recuperate în două moduri: „Există două variante, una în care reprezentanţii clubului se obligă să plătească eşalonat aceste sume, în faţa notarului. A doua variantă e justiţia”. Pentru acest an, CE Oltenia a prevăzut acordarea unor sume pentru Pandurii. Prin urmare, în contul banilor încasaţi nelegal în 2009, 2010 şi 2011, fondul prevăzut pentru 2013 ar putea folosit pentru restituirea acestor fonduri primite de clubul lui Condescu în mod nelegal. Referitor la această idee, vehiculată la un moment dat de reprezentanţii departamentelor financiare ale companiei, Laurenţiu Ciurel a mai spus: „Nu se poate rezolva aşa, fiindcă este un alt exerciţiu bugetar”.

Ce transmite Condescu

Numai că niciuna din variante nu este pe placul lui Mari

Articolul in Gorj Domino >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorin Grindeanu acuză „USR că plagiază fără rușine amendamentele PSD și se mai și laudă cu asta”. Ce a spus despre reducerea subvenției pentru partide

HotNews acum o ora
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, i-a acuzat pe cei din USR că au „pornit pe calea plagiatului” și susține că „parlamentarii social-democrați sunt cei care au propus, de fapt, reducerea cu 40% a subvenției alocate partidelor politice”.

Șoc în politica franceză: un deputat proeminent de dreapta s-a sinucis

Adevarul acum o ora
Un om politic de dreapta, cunoscut pentru verticalitatea și convingerile sale, a fost găsit spânzurat în locuința sa din Anet. Clasa politică franceză este în doliu.

Marius Tucă Show începe marți, 8 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Liviu Dragnea

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este Liviu Dragnea, fost lider al PSD. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Ilie Bolojan explică de ce mamele aflate în perioada de creştere a copilului şi pensionarii cu pensii mai mari de 3.000 de lei trebuie să achite contribuţii la sănătate: Nu mai putem fi o ţară de excepţii, pentru că nu ne mai putem permite

News.ro acum 2 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat, luni seară, că era necesară creşterea numărului de persoane care contribuie la fondul de asigurări de sănătate, de aceea s-a găsit soluţia de a plăti mamele aflate în perioada de creştere a copilului şi pensionarii

Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit, demis de Vladimir Putin, a fost găsit împușcat

Ziua Constanta acum 4 ore
Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit s-a sinucis prin împușcare, anunță luni publicația Izvestia, preluată de Reuters, citată de Agerpres. Președintele rus Vladimir Putin îl destituise luni pe Starovoit printr-un decret, la puțin p

Trump anunță tarife de 25% pentru Japonia și Coreea de Sud. Avertismente transmise prin scrisori oficiale

HotNews acum 2 ore
Președintele Donald Trump a anunțat luni că Statele Unite vor impune o taxă vamală de 25% pentru importurile din Japonia și Coreea de Sud, începând cu 1 august. Liderul de la Casa Albă a prezentat astfel primele două scrisori adresate partenerilor c

Von der Leyen a vorbit cu Donald Trump. „UE a rămas fermă” / Detalii din discuției, făcute publice

HotNews acum 8 ore
Von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a discutat, duminică, cu președintele Donald Trump despre comerț și speră să ajungă la un acord până pe 9 iulie, potrivit The Guardian. Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Stefan de Keersmaecker a

Ministrul Educației, mesaj amplu despre „măsurile de criză adoptate”. Daniel David: Dacă tot este un guvern de sacrificiu, atunci să merite!

HotNews acum o ora
Ministrul Educației, Daniel David, a transmis un mesaj despre măsurile ce vizează sectorul pe care îl gestionează, luni, și a declarat că „alergarea după norme și burse ca scopuri în sine ne îndepărtează de educația de calitate și blochează ancorare

Bolojan: Le cer românilor puțină răbdare

Mediafax acum 2 ore
„Eu nu le cer românilor nici să ne cauționeze, nici să ne acorde încrederea, eu le cer puțin în răbdare, pentru că nu va dura mult timp și o să se convingă dacă acest guvern va lua deciziile care țin de dreptatea socială”, spune premierul Ilie Boloj

De ce spune un lider PPE că moțiunea de cenzură împotriva Ursulei von der Leyen inițiată de eurodeputați români „nu e un lucru bun”

HotNews acum 3 ore
Faptul că inițiatorii moțiunii de cenzură împotriva Comisiei Europene sunt europarlamentari aleși în România nu este un lucru bun, pentru că țara noastră este inevitabil asociată cu un demers antieuropean, a declarat luni, la Strasbourg, eurodeputat

Vremea

București
acum

30°
lun.

22°/38°
mar.

21°/38°
mie.

17°/35°
joi

15°/26°
Iasi
acum

30°
lun.

20°/37°
mar.

23°/38°
mie.

19°/31°
joi

15°/22°
Constanta
acum

22°
lun.

21°/31°
mar.

21°/30°
mie.

22°/27°
joi

17°/27°
Cluj-Napoca
acum

23°
lun.

19°/34°
mar.

18°/41°
mie.

14°/21°
joi

12°/18°
Timisoara
acum

20°
lun.

20°/35°
mar.

18°/36°
mie.

13°/19°
joi

11°/24°