Pe când lucram la cazino Victoria mă prinse şi pe mine, rău de tot, flama ruletei, aşa de tare, încât visam numere...Primul câştigător din viaţa mea a fost 14. De atunci, ori de câte ori pierdeam apelam la el, puneam sume şi pe plin, pe jumate şi pe sfert îl împodobeam ca pe un mormânt proaspăt cu flori, jerbe şi coroane, disperat.
Niciodată nu mi-a mai ieşit paişpele ... Ei bine, paişpele lui Piţurcă la meciul cu Ungaria a fost Bogdan Stancu. Băiatul ăsta a avut norocul sau îndemânarea să dea nişte goluri. Unul la deschiderea unei nenorociri:1-1 cu Albania la Piatra Neamţ şi altul cu Australia. Un amical. Cu astea, Piţurcă l-a pietrificat în echipă. Şi mai avem un alt ”paişpe” : Grozav. Ca un limbric într-o hazna...fu cocoşelul răsfăţat al Petrolului, talent auto-anulat de vedetisme şi suficienţă juvenilă; autorul golului victoriei cu turcii...de pe urma căruia, uite nene, tăieşte şi acum.
Şi apoi, se zicea că mergem pe scheletul Stelei, echipa cu cele mai recente şi notabile rezultate. Ei, aşi ! De unde ? Am început cu patru stelişti. Pe ”italianul” Goian nu-l mai pun la stelişti, dar săracu' nu mai are loc nici în Naţională. Apoi, da!, cu Mutu. Am putea scrie răutăcios despre ”Umbra lui Mutu la Budapesta”, dar, a ”făcut” singur un penalti şi l-a fructificat. Ce să-i ceri mai mult decît să dea gol unui atacant ? Mai ales că, mie mi se părea un meci aşa uşor încât targetul lui era acela doar ca Mutu să depăşească recordul lui Hagi... Restul, victoria, scorul în favoarea noastră, veneau de la sine...
Torje, în care se puneau speranţe, a clacat ca un jucător de 40 de ani, ce o mânca el la Granada...? Ungurii au fost mai de bătut ca niciodată. Fără publicul ăla ungro-fino-şovino-isteric, cu un portar matusalemic abia sculat din somn...Căci ei au avut o apărare de doi lei. A noastră a fost de doi bani... Excepţie Tătăruşanu... cu un Tamaş pus unde nu
