Actriţa americană Tilda Swinton a urmit vizitatorii celebrului Museum of Modern Art (MoMA) din New York, sâmbătă, când a făcut parte din proiectul "Maybe" ce o prezintă pe artistă dormind într-un cub de sticlă, relatează MEDIAFAX.
Swinton a apărut sâmbătă în premieră în proiect, dar aceasta nu va fi singura dată când actriţa va dormi la MoMA. Ea va participa de câteva ori la acest proiect, la date care nu vor fi anunţate anterior, până la finele anului.
"Personalul museului nu ştie când (actriţa) vine să participe la proiect, decât în ziua respectivă. Dar astăzi este aici toată ziua. Tot ce este în cubul său de sticlă sunt câteva perne şi o carafă cu apă", a declarat pentru Gothamist o sursă ce lucrează la MoMA. Locul şi data la care va fi prezentată instalaţia în MoMA variază.
Foto: Instagram
Instalaţia- performance din care face parte actriţa americană este intitulată "The Maybe" şi a fost prezentată pentru prima dată la Londra în 1995, la The Serpentine Gallery. Swinton a conceput performance-ul şi a apelat la artista Cornelia Parker pentru realizarea instalaţiei. După Londra, Swinton a mai apărut cu acest proiect la Museo Barracco din Roma.
Reprezentanţii acestui muzeu au declarat că unul din punctele esenţiale ale acestui proiect este necunoscuta din jurul datei la care se va petrece.
"O parte integrală a acestui proiect este faptul că nu există un program oficial, nu există nicio declaraţie a unui artist şi nicio declaraţie a muzeului care să completeze actul artistic efectiv şi nicio imagine care să promoveze actul artistic", au declarat reprezentanţii Museo Baracco.
Foto: Twitter
Tilda Swinton este una dintre cele mai proeminente şi talentate actriţe din generaţia ei. A primit numeroase premii la festivalurile internaţionale de film, culminând cu premiul Oscar din 2008 pentru Cea mai bună actri