Poliţia britanică cu expertiză în decontaminare verifică locuinţa fostului oligarh şi opozant rus Boris Berezovski, găsit mort sâmbătă la reşedinţa sa din Marea Britanie, transmite duminică site-ul BBC News.
“Ofiţeri specializaţi în decontaminare /chimică, biologică, radiologică şi nucleară/ se află la faţa locului, efectuând verificări ca măsură de precauţie”, a explicat poliţia locală. Trupul lui Boris Berezovski /67 de ani/ a rămas în casa din Berkshire în timpul percheziţiei, transmite Agerpres.
Personalul medical de pe ambulanţa chemată sâmbătă, la ora 15.18 GMT, a constatat decesul lui Berezovski, găsit mort, se pare, în baie.
Fostă eminenţă cenuşie a Kremlinului, Boris Berezovski a avut o viaţă “colorată” şi controversată. Matematician convertit în dealer al Mercedes, a strâns avere în perioada privatizărilor haotice din Rusia la începutul anilor 1990, după colapsul URSS. În schimbul susţinerii fostului preşedinte Boris Elţin, a câştigat influenţă politică şi ocazia de a cumpăra proprietăţi de stat la preţuri modice.
Berezovski a jucat un rol cheie şi în negocierea ascensiunii succesorului lui Elţin, Vladimir Putin, în 2000. A căzut ulterior în dizgraţia acestuia şi a cerut azil politic în Marea Britanie, pentru a evita procese de fraudă pe care le denunţa ca motivate politic.
Boris Berezovski a fost un prieten apropiat al fostului ofiţer KGB Aleksandr Litvinenko, decedat în 2006 la Londra, după ce a fost otrăvit cu poloniu radioactiv într-o ceainărie din capitala britanică, unde trăia în exil.
Fără a-l numi pe Berezovski, Kremlinul şi-a acuzat oponenţii din străinătate că ar fi organizat asasinatul, ceea ce fostul oligarh a negat, indicându-l, la rândul său, drept vinovat pe Vladimir Putin.
Un interviu dat de Berezovski chiar în ajunul morţii sale ar putea arunca o lumină asupra stării sale de spirit.
“Viaţa mea nu