Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Crin Antonescu: E o discuţie deocamdată deschisă, vedem dacă Guvernul o asumă

Publicat in Flacara Iasului, duminică 24 martie 2013 ·

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat că în ceea ce priveşte coplata, ca şi alte măsuri promovate de ministrul Eugen Nicolăescu, discuţia este "deocamdată deschisă" şi rămâne de văzut dacă Guvernul îşi va asuma sau nu măsurile din sănătate. Liderul PNL a fost întrebat cum vede măsura iniţiată de ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, privind introducerea coplăţii, măsură contestată de liberali în momentul în care se aflau în opoziţie. "În măsuri care ţin de reforma sănătăţii, sau de câmpul acesta de administrare a sistemului public de sănătate, sunt măsuri importante care sunt iniţiate de către ministrul Eugen Nicolăescu şi care sunt asumate, sau nu, vom vedea, de către întregul Guvern. Asta este o discuţie care deocamdată e deschisă (...) am discutat cu domnia sa (Eugen Nicolăescu,n.r.), l-am rugat să aibă şi mai multă comunicare pentru toate măsurile pe care le doreşte, am avut o discuţie şi cu premierul şi cu ministrul Sănătăţii despre ceea ce urmează şi lucrurile sunt încă în stadiul de ipoteză, de proiect", a susţinut preşedintele PNL. Întrebat dacă personal este de acord cu măsura introducerii unui sistem de coplată în spitale, Antonescu a menţionat că aşteaptă încă "toate argumentele dintr-o parte şi din alta". "Avem această reformă a sănătăţii cu mize foarte mari şi cu riscuri foarte mari pe care o cântărim, încercăm să o cântărim cât mai în detaliu", a mai susţinut liderul PNL. Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a declarat joi că s-a aprobat HG privind coplata, pacienţii vor da între 5 şi 10 lei o singură dată la externare, indiferent de perioada spitalizării, iar medicii de familie vor primi 50% pentru pacienţii înscrişi pe liste şi 50% pentru servicii. Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat că în ceea ce priveşte coplata, ca şi alte măsuri promovate de ministrul Eugen Nicolăescu, discuţia este "deocamdată deschisă" şi rămâne de văzut dacă

Articolul in Flacara Iasului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum o ora
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 45 minute
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 21 minute
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 27 minute
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 53 minute
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum 26 minute
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 2 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 6 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Pacienții vor fi informaţi prin SMS sau e-mail privind serviciile medicale de care au beneficiat, anunță președintele CNAS

Adevarul acum 2 ore
Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Horaţiu Moldovan, a declarat luni, 21 iulie, că pacienţii vor fi informaţi prin SMS sau e-mail privind serviciile medicale de care au beneficiat.

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Vremea

București
acum

27°
mar.

22°/41°
mie.

23°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/42°
Iasi
acum

24°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
vin.

19°/36°
Constanta
acum

24°
mar.

22°/34°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
vin.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

23°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

25°
mar.

17°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/38°