Papa Francisc a cucerit lumea prin felul lui de a fi. A refuzat să locuiască în cele mai bune camere din Palatul Apostolic, reşedinţa şefilor Bisericii Catolice de la Vatican, şi să stea pe tronul papal, preferând în schimb o cameră modestă şi un scaun obişnuit.
Acum, Suveranul Pontif a uimit din nou, când, în timpul slujbei de Florii, a apărut foarte modest îmbrăcat, contrastând puternic cu ultima apariţie la acelaşi eveniment a predecesorul său, papa Benedict al XVI-lea.
Francisc a optat pentru straie de culoare albă, simple, fără podoabele cu care oamenii sunt obişnuiţi atunci când vine vorba de mai marii bisericilor.
Şi atitudinea lui a fost una umilă, stând cu capul puţin plecat şi cu mâinile în poală. Prin comparaţie, Benedict avea, în apariţiile publice, o atitudine mult mai elaborată.