Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Atenţie la vitaminele pentru copii şi la suplimente! Vezi când şi dacă este cazul să ia copilul tău

Publicat in Ora de Timis, duminică 24 martie 2013 ·

Mulţi părinţi se plâng ca cei mici sunt mofturoşi cu mâncarea, nu preferă orice aliment şi se întreabă dacă să îi dea copilului suplimente alimentare sau multivitamine. Îngrijorarea părinţilor vizează faptul că cei mici nu ar primi suficiente minerale şi vitamine din alimentaţia curentă, din moment ce multe alimente sănătoase nu sunt consumate de ei. Mulţi părinţi dau copilului lor, documentându-se prin prieteni sau forumuri, suplimente de calciu sau fier sau multivitamine copilului, doar pentru că au auzit că şi alţii iau.

Adevărul este că părintele nu are voie să îndoape în corpul copilului lor niciun fel de supliment doar pentru că nu mănâncă suficient de bine şi variat precum ar fi normal. A mânca selectiv sau mofturos este o problemă comună la copiii mici. Cu toate acestea, asta nu înseamnă în mod necesar ca un copil va dezvolta o deficienţa de vitamine sau minerale în organism. Cu siguranţă, în alimentele pe care le mănâncă există suficiente elemente nutritive care să îi ajute corpul să se dezvolte armonios, chiar dacă nu mănâncă multe alte opţiuni alimentare.

Suplimentele alimentare pentru copii sau multivitaminele nu pot corecta sau compensa o dietă dezechilibrată. Ele doar oferă un mic suport pentru cei ce mănâncă puţin de tot. Ele setează şi un mesaj greşit, din păcate, pentru copii, care poate rămâne fixat în cap: poţi sări masă că iei o pastilă şi recuperezi. Ţineţi minte, unele vitamine sau minerale pot fi toxice dacă se iau în cantitate mare. De asemenea, un aport în plus de fier în corp de copil, fără analiza de sânge pentru a se depista că există o anemie feripitiva, duce la depuneri de fier în anumite zone cu efecte secundare dăunătoare. Acelaşi lucru este valabil şi pentru calciu. Oferă copilului o largă varietate de alimente bogate în calciu, nu îi dă supliment de calciu pentru că acesta este altfel sintetizat de ficat decât calciul

Articolul in Ora de Timis >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 3 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

Nicuşor Dan, despre bărbatul căutat de 11 zile pentru crimă: „O imagine proastă pentru Poliţia Română”

HotNews acum o ora
Imaginea Poliţiei Române nu este una bună, în condiţiile în care nu a fost găsit principalul suspect în cazul crimei din Mureş, bănuit că şi-a ucis concubina după care i-a dat foc casei, a afirmat președintele Nicușor Dan într-o conferință de presă

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum 6 ore
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

Premierul Bolojan a anunțat pachetul de măsuri în administrațiile locale: „Vom avea un număr maxim de angajați ai primăriilor și ai consiliilor județene” (video)

Press Alert acum 2 ore
Premierul Ilie Bolojan și ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, au susținut vineri o conferință de presă în care au vorbit despre al doilea pachet de măsuri fiscale pe care Guvernul îl pregătește. Executivul va impune în perioada următoare un număr

Horoscop 19 iulie 2025. ZODIA care are parte de o mărire de salariu

Cancan acum 4 ore
Horoscopul zilei de sâmbătă, 19 iulie 2025. Află ce îți rezervă astrele! Vei simți o energie nouă care te va impulsiona să iei decizii importante. Fii atent la oportunitățile de la locul de muncă și nu ezita să îți exprimi opiniile. Relațiile apropi

Premierul Bolojan: A doua măsură în cadrul pachetului de măsuri privind reforma administraţie publice este limitarea numărului de POLIȚIȘTI locali

Gandul acum 6 ore
Premierul Ilie Bolojan a anunțat vineri, într-o conferință de presă la Palatul Victoria, o serie de măsuri pentru eficientizarea administrației locale. Una dintre măsuri vizează restructurarea Poliției Locale prin reducerea numărului de ofițeri. „A

Preşedintele Nicuşor Dan, față cu diaspora germană: „Nu există mai multe Românii”

Gandul acum 59 minute
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, la o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Germania, că autorităţile române trebuie să colaboreze cu organizaţiile românilor din diaspora. ”Cred că lucrul cel mai important pe care noi t

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 6 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 5 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

Cseke Attila: Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii

BusinessMagazin acum 4 ore
„Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii”, declară vineri Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila. Aceasta este una dintre măsurile de descentralizare incluse în noul pachet legislativ privind reforma administraţiei

Vremea

București
acum

20°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
mar.

25°/40°
Iasi
acum

17°
sâm.

16°/27°
dum.

16°/31°
lun.

17°/33°
mar.

21°/38°
Constanta
acum

20°
sâm.

19°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/32°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

17°
sâm.

17°/25°
dum.

17°/30°
lun.

18°/32°
mar.

22°/31°
Timisoara
acum

19°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/35°