Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Noua ţintă pentru euro este cea de 4,5 lei

Publicat in Mesagerul de BN, duminică 24 martie 2013 ·

-AA+A

Noua ţintă pentru euro este cea de 4,5 lei Creşterea aversiunii faţă de risc, provocată de situaţia critică în care se află Cipru, stat ce a solicitat un ajutor financiar din partea zonei euro în valoare de 10 miliarde euro, a determinat deprecierea monedelor din regiune, inclusiv a leului. Tendinţa de scădere va continua, având în vedere că se aşteaptă ca Slovenia să solicite la rândul său sprijin, pentru a rezolva problemele în care se află sistemul său bancar.

Cursul euro a crescut săptămâna aceasta, faţă de cea precedentă, cu aproape 0,8%. Pragul de 4,4 lei a fost depăşit luni, după cinci săptămâni şi jumătate, evoluţia descendentă continuând şi în următoarele şedinţe, vineri fiind înregistrat maximul acestui an, de 4,4286 lei, faţă de 4,4287 lei, curs la care a fost încheiat anul trecut. Piaţa s-a deschis vineri la 4,4220 – 4,4250 lei, după care tranzacţiile s-au realizat în jurul pragului de 4,43 lei, la închidere cotaţiile situându-se 4,4250 – 4,4280 lei, investitorii ferindu-se să treacă peste nivelul de 4,44 lei, care ar putea provoca intervenţii din partea BNR, care şi-a consolidat rezerva valutară de la începutul anului. Dacă în piaţa valutară euro s-a oprit la 4,43 lei, în schimb casele de schimb afişau vineri cotaţii de vânzare care urcaseră la 4,5 lei, faţă de 4,37 lei în urmă cu câteva zile. În piaţa la termen de la Sibiu, preţurile futures ale euro urcau pentru iunie de la 4,441 la 4,4587 lei, pentru septembrie la 4,471 – 4,4719 lei, pentru decembrie la 4,5 – 4,505 lei, iar pentru martie 2014 tranzacţiile s-au realizat la 4,5348 – 4,5368 lei. Dolarul american a urcat joi la 3,4235 lei, nivel maxim începând cu 13 decembrie, vineri cursul fiind stabilit la 3,4225 lei. Francul elveţian a crescut vineri la 3,6235 lei, cea mai ridicată valoare începând cu 9 ianuarie.

Tendinţa de scădere a euro faţă de dolar s-a menţinut săptămâ

Articolul in Mesagerul de BN >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Accident aviatic în Coreea de Sud - Bilanţul victimelor a crescut la 127. Sunt 2 supravieţuitori / Avionul transporta 175 de pasageri şi şase membri ai echipajului / Cum s-a produs accidentul/ Una dintre cutiile negre, recuperată - VIDEO

News.ro acum o ora
Cel puţin 127 de persoane au murit într-un accident aviatic în Coreea de Sud, majoritatea pasagerilor rămaşi fiind prezumaţi morţi, potrivit departamentului de pompieri, relatează CNN, care arată că două persoane au supravieţuit. Avionul Jeju Air tr

Copil de 6 ani, mort în urma unui accident produs pe un drum judeţean din Sibiu - FOTO

News.ro acum 56 minute
O fetiţă de şase ani a murit, duminică dimineaţă, în urma unui accident rutier produs pe un drum judeţean din Sibiu, unde două autoturisme care circulau din direcţii opuse s-au ciocnit.

BCE nu va mai reduce prea curând dobânda de referinţă, având în vedere revenirea recentă a inflaţiei, spune un membru din conducerea băncii centrale

News.ro acum 2 ore
Următoarea reducere a ratei dobânzii de către Banca Centrală Europeană nu va avea loc prea curând, având în vedere revenirea recentă a inflaţiei, a declarat sâmbătă Robert Holzmann, membru al Consiliului guvernatorilor BCE, transmite Reuters. "Nu vă

O actriţă celebră a murit din cauza unei intoxicaţii cu monoxid de carbon

Mediafax acum 4 ore
Supermodelul şi actriţa Dayle Haddon a murit din cauza unei intoxicaţii cu monoxid de carbon. Ea a fost găsită decedată într-un apartament din Pennsylvania, SUA. Haddon avea 76 de ani.

Criza politică din Georgia: Kavelașvili a depus jurământul de președinte / Zurabișvili a părăsit palatul prezidențial, dar spune că ea este președinta legitimă

HotNews acum 2 ore
Miheil Kavelașvili, un critic dur al Occidentului, a depus duminică jurământul în funcția de președinte al Georgiei, pe fondul unei crize politice majore în această țară din Caucazul de Sud, al cărei guvern a înghețat discuțiile privind aplicarea Un

Cod galben de ceaţă în Muntenia, Moldova şi Ardeal

Mediafax acum 5 ore
Potrivit avertizării este vorba despre „ceaţă ce determină vizibilitate redusă, local sub 200 m şi izolat sub 50 m ce va favoriza, în funcţie de condiţiile locale, formarea gheţuşului sau chiciurei. Ceaţă este în judeţele Botoşani şi Iaşi, dar şi în

Zi de foc pentru salvamontiştii români. În ultimele 24 de ore, ei au avut 131 de misiuni

Mediafax acum 3 ore
În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional Salvamont s-au primit 131 apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor. 16 apeluri au fost pentru Salvamont Lupeni, 14 pentru Salvamont Maramureş, 12 pentru Salvamont Prahova

Charles Dolan, fondatorul HBO şi pionier al televiziunii prin cablu, a murit la 98 de ani

Mediafax acum 50 minute
Charles Dolan, fondatorul HBO şi pionier al televiziunii prin cablu, a murit la vârsta de 98 de ani, după o carieră remarcabilă în industria media. Dolan a transformat o mică afacere de cablu într-un imperiu media global, fiind creatorul HBO şi exti

Război în Ucraina, ziua 1.040. Ministrul de Externe al Germaniei a avertizat cu privire la activităţile „flotei fantomă” ruse

Press Alert acum o ora
Ministrul de Externe al Germaniei, Annalena Baerbock, a avertizat cu privire la activităţile suspecte ale „flotei fantomă” ruse, care ar putea fi implicată în deteriorarea cablurilor din Marea Baltică. Ministrul de Externe al Germaniei, Annalena Bae

Bărbat din Ţăndărei, arestat după ce a tras cu un pistol asupra soţiei sale

News.ro acum 3 ore
Un bărbat din Ţăndărei a fost arestat după ce şi-a agresat soţia şi a tras cu pistolul asupra maşinii în care aceasta se afla. Incidentul s-a produs în trafic.

Vremea

București
acum

dum.

2°/5°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
mie.

3°/9°
Iasi
acum

dum.

1°/4°
lun.

1°/6°
mar.

2°/9°
mie.

2°/10°
Constanta
acum

dum.

1°/4°
lun.

2°/6°
mar.

3°/9°
mie.

5°/11°
Cluj-Napoca
acum

-3°
dum.

-3°/2°
lun.

1°/5°
mar.

-0°/5°
mie.

0°/6°
Timisoara
acum

dum.

-0°/3°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°
mie.

1°/7°