Fashion-ul este un domeniu în care lucrurile se desfăşoară „copie la indigo“ după alte metehne ale societăţii româneşti actuale în care nesimţirea şi bădărănia au ajuns să fie etalate la rang de artă, în timp ce politeţea, cuviinţa şi decenţa au devenit noţiuni extrase parcă din filme de genul science – fiction. Deşi Timişoara n-a fost niciodată vreun centru important al modei, cei care s-au născut înaintea apariţiei MP3-ului pot certifica faptul că evenimentele fashion din anii trecuţi aveau cât de cât prestanţă. E drept, şi mai demult existau locuri care-şi umpleau programul cu prezentări de lenjerie intimă în care invitaţii speciali plecau acasă alături de manechinele avide să pună „mâna“ pe un sponsor de-o noapte. Sau diverse acţiuni etichetate cu umbrela „fashion“ în care unicul scop era tocarea banilor vreunui magazin mai răsărit din breaslă. Atunci au răsărit şi o sumedenie de terchea-berchea care n-au apucat să înveţe nici măcar termenul de haute-couture , care şi-au deschis aşa-zise „agenţii de modeling“, care servesc ca un soi de paravan pentru activităţile de prostituţie legală pe care le desfăşoară. Problema este că astăzi, oamenii de bine din domeniu preferă să stea pitiţi prin vreun colţ, pentru a nu fi amestecaţi cu rebuturile din branşă care cică fac legea în fashion-ul timişorean. E drept, nici publicul nu ştie să cearnă. Deşi suntem la cinci ore de mers cu maşina până la Viena, şi-n fashion ne ghidăm după ce zice Bucureştiul. Consumăm pe pâine tot ce ni se serveşte la tembelizor şi nu dăm doi bani pe talentele locale. Mergem la prezentări de modă şi dacă nu cunoaştem organizatorii nici măcar nu aplaudăm, căci suntem cât se poate de cool, noi le-am văzut pe toate. Din această cauză se întâmplă şuşanele în care o creatoare de modă trebuie să plătească ospătarii care servesc la club. Sau cele în care unele manechine cu statutul de dive fac crize d