Votul exprimat la alegerile pentru funcţia de preşedinte al PDL a fost "perfect corect", iar contestaţia depusă de Elena Udrea a fost respinsă ca neîntemeiată, a anunţat duminică deputatul Ioan Bălan, preşedintele Comisiei de organizare a Convenţiei Naţionale Extraordinare a PDL.
"Votul a fost perfect corect. Procedurile de votare, de numărare şi de validare au fost perfect corecte. Acesta este rezultatul final al Comisiei de organizare a Convenţiei Naţionale Extraordinare a PDL, în urma analizării tuturor contestaţiilor, care au fost depuse de susţinătorii moţiunii 'Noul Partid Democrat Liberal. O Nouă Românie' '', a declarat duminică Ioan Bălan, citat de Agerpres.
Bălan a precizat că a fost respinsă, ca neîntemeiată, contestaţia depusă de reprezentanţii moţiunii Elenei Udrea.
Deputatul a mai spus că reprezentanţii celor două moţiuni au primit copii de pe procesele verbale de numărare şi centralizare a voturilor, precum şi după tabelele de delegaţi, semnate de cei care au participat la procesul de votare.
Acesta a mai anunţat că rezultatul final al votului este următorul: moţiunea condusă de Vasile Blaga - 2.344 voturi, moţiunea condusă de Elena Udrea -2.014 voturi şi moţiunea condusă de Monica Macovei - 209 voturi.
Ioan Bălan a mai spus că diferenţa dintre primul şi al doilea clasat este de 330 voturi, astfel încât "chestiunea este închisă".
Votul exprimat la alegerile pentru funcţia de preşedinte al PDL a fost "perfect corect", iar contestaţia depusă de Elena Udrea a fost respinsă ca neîntemeiată, a anunţat duminică deputatul Ioan Bălan, preşedintele Comisiei de organizare a Convenţiei Naţionale Extraordinare a PDL.
"Votul a fost perfect corect. Procedurile de votare, de numărare şi de validare au fost perfect corecte. Acesta este rezultatul final al Comisiei de organizare a Convenţiei Naţionale Extraordinare a PDL, în