SCM”U” Craiova – VM Zalău 3-0 (13, 19, 16)
Volei Municipal Zalău a început foarte slab meciul din capitala Olteniei. Nici nu a început bine partida că Aurel Vlaicu, antrenorul echipei campioane, s-a văzut nevoit să solicite timp de odihnă la scorul de 3:0 pentru echipa gazdă în setul inaugural. Evoluând cu multă dezinvoltură, jucătorii echipei gazdă şi-au văzut de joc şi au intrat cu avantaj consistent la cel de-al doilea timp tehnic de odihnă al setului inaugural, scor 16:9, după ce la primul tabela a indicat 8:4. Fără replică din partea echipei vizitatoare, echipa Craiovei şi-a trecut în cele din urmă în cont primul act fără nicio problemă, cu avantaj de 12 puncte, scor 25:13.
Replica echipei sălăjene a întârziat să apară şi în cel de-al doilea act. Campioana ultimelor trei sezoane a fost de nerecunoscut, însă ambiţioasa echipă olteană a continuat să joace aproape fără greşeală. Cu „tunarul” Dumitrache în mare formă (aşa este supranumit jucătorul oltean de crainicul Sălii Polivalente din Craiova) se poate spune că jucătorii echipei gazdă au controlat autoritar şi cel de-al doilea parţial, chiar dacă în unele momente sălăjenii au reuşit să ţină aproape şi să egaleze scorul în trei rânduri, la 10, 11, respectiv 12. De la 12 egal, craiovenii au dus scorul la 16:13 la cel de-al doilea timp tehnic de odihnă al actului secund, pe care au reuşit să-l câştige la o diferenţă de 6 puncte, scor 25:19.
Prestaţia campionilor a fost la fel de ştearsă şi în cel de-al treilea parţial. Chiar dacă în startul setului Fabian Birău şi coechipierii săi au dat semne că ar putea reveni în joc, gazdele au dejucat aproape toate acţiunile echipei sălăjene şi au câştigat la pas setul 3 cu scorul de 25:16, administrând cea mai usturătoare înfrângere din ultimii ani echipei de la poalele Meseşului.
„În primul rând vreau să felicit echipa din Craiova, care a făcut un