Primarul ales al comunei Peştişani, Florin Pavel, a ajuns acasă după ce a stat aproape nouă luni după gratii, în arest preventiv. Completul de cinci judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României a decis, vineri, eliberarea primarului comunei Peştişani, Florin Pavel. Magistraţii au respins recursul procurorilor care au cerut să rămână în arest, iar decizia este definitivă.
Nimeni se mai aştepta ca Pavel să fie pus în libertate după ce de două luni, completul de trei judecători de la ÎCCJ îl eliberau iar completul de cinci judecători îl ţineau tot în arest. Ultima instanţă a respins recursul procurorilor de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pe motiv că este nefondat. A rămas astfel valabilă decizia celor trei magistraţi care au hotărât pe 14 martie eliberarea primarului suspendat al comunei Peştişani. Chiar dacă a plecat acasă, edilul este obligat să nu plece din ţară, să nu se apropie şi să nu ia legătura cu inculpaţii, cu denunţătorul Tivig Silvestru, precum şi cu martorii din dosar. Florin Pavel a fost trimis în judecată pentru comiterea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice şi a stat în arest din luna iunie a anului trecut până vineri. Primarul este acuzat pentru că a semnat un contract de cesiune de creanţe cu încălcarea legii, dar este învinuit şi pentru modul în care s-au desfăşurat lucrările la stadionul din localitate. Florin Pavel a fost trimis în judecată, la sfârşitul anului trecut pentru luare de mită, abuz în serviciu contra intereselor publice cu consecinţe grave şi fals. Următorul termen pe fond va avea loc pe 11 aprilie.
Primarul ales al comunei Peştişani, Florin Pavel, a ajuns acasă după ce a stat aproape nouă luni după gratii, în arest preventiv. Completul de cinci judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României a decis, vineri, eliberarea primarului com