Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Coperta de luni, nr. 13 (25 – 31 martie): Pacientul român

Publicat in Academia Catavencu, duminică 24 martie 2013 ·

Biserica Ortodoxă Română și Guvernul României vă prezintă un film mortal: PACIENTUL ROMÂN Doi cartofori împătimiți care speră să umfle potul cel mare – cât mai mulți bani de la buget – în vreme ce se întreabă, filosofic, de ce s-o numi jocul lor de cărți “Popa prostu’”, când în România există nu mai popi deștepți. Din paginile revistei: Interviu cu Laura Ștefan, expertă în anticorupție Pagina 3

Laura Ștefan: “Avem parlamentari care ne explică faptul că nu-și pot angaja decât familiile”

Reporter: Ce se mai întâmplă cu Dan Voiculescu? Are vreo șansă să fie trimis „în cantonament”?

Laura Ștefan: Dosarul domnului Voiculescu are un drum sinuos prin justiția română. Vara trecută domnul Dan Voiculescu protesta în Parlament și își dădea demisia pentru că nu i-au fost trecute niște legi despre binele poporului. De fapt, Domnia Sa știa că procesul se apropie de o soluție, la ÎCCJ, și atunci a încercat să amâne acest deznodământ, dându-și demisia pentru ca dosarul Domniei Sale să ajungă la Tribunal. După ce dosarul a ajuns acolo, dânsul s-a hotărât din nou să candideze la un loc în Senatul României. De ce? Pentru ca dosarul să ajungă din nou la ÎCCJ, iar după aceea a urmat toată acea saga, o tactică de amânare a judecății folosită de domnul Voiculescu și nu doar de dânsul. După aceea domnul Voiculescu a refuzat să depună jurământul și, dacă vă amintiți, locul Domniei Sale a rămas liber. Mă simt puțin nereprezentată, pentru că domnul Voiculescu a candidat la mine în colegiu. Acum, sunt tot felul de zvonuri că o altă persoană din acest dosar s-ar pregăti să candideze în colegiul lăsat liber de domnul Voiculescu. Dacă se întâmplă asta, și persoana respectivă este aleasă, atunci, sigur, dosarul va merge din nou la ÎCCJ, și preconizez o nouă demisie de onoare. Oricum, dosarul Domniei Sale se prescrie undeva în anul 2018, ceea ce înseamnă că mai e mult și bine.

N

Articolul in Academia Catavencu >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Temperaturi maxime de aproape 20 de grade în februarie. Prognoza meteo actualizată pentru următoarele patru săptămâni

Ziare.com acum 28 minute
Administrația Națională de Meteorologie a actualizat prognoza pentru următoarele patru săptămâni, până pe 24 februarie. Potrivit meteorologilor, temperaturile vor fi în continuarea peste mediile specifice acestei perioade. ”Pe parcursul acestei săpt

Google Maps va redenumi „Golful Mexic” în „Golful Americii” pentru utilizatorii din SUA

News.ro acum 37 minute
Google Maps va schimba numele de „Golful Mexic” în „Golful Americii” odată ce acesta va fi actualizat oficial în Sistemul american de denumiri geografice, a anunţat luni compania într-o postare pe X, relatează Reuters. Schimbarea va fi vizibilă în S

Apple activează funcţiile AI în mod implicit în cea mai recentă actualizare a sa de software pentru iPhone, iPad şi Mac

News.ro acum 2 ore
Apple a lansat luni o actualizare software pentru iPhone, iPad şi Mac care activează implicit Apple Intelligence pe dispozitivele compatibile, transmite CNBC. Actualizările, iOS 18.3, iPadOS 18.3 şi macOS Sequoia 15.3, dezactivează totodată funcţia

Horoscop pentru marți, 28 ianuarie 2025.Se conturează o nouă etapă socio-profesională pentru una din zodii

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Se conturează o nouă etapă socio-profesională, începând de astăzi. Turnurile de situație din segmentul muncii și al imaginii publice sunt răscolitoare și total neașteptate. Controlează-ți reacțiile, evită să-ți prezinți opiniile și fii atent

Tarifele lui Donald Trump ar putea creşte preţurile unor tehnologii pentru laptopuri, smartphone-uri şi inteligenţă artificială în SUA

News.ro acum 2 ore
Planurile administraţiei Trump de a introduce tarife vamale extinse importurilor din Mexic, Canada şi China ar putea avea un impact semnificativ asupra preţurilor produselor tehnologice, inclusiv laptopuri, smartphone-uri şi echipamente de inteligen

Furtul tezaurului dacic. Poliţia olandeză a scos un baros dintr-un canal de lângă Muzeul Drents

News.ro acum 6 ore
Poliţia olandeză a recuperat un baros, luni după-amiază, dintr-un canal aflat în apropierea Muzeului Drents. Este posibil ca obiectul să fi fost folosit de autorii jafului de sâmbătă, care au furat din muzeu obiecte din aur din tezaurul dacic aparţi

Crin Antonescu, despre anularea alegerilor prezidențiale: „Comisia de la Veneția spune ce spunem noi toți / CCR să explice încă o dată”

HotNews acum 8 ore
Candidatul coaliției PSD-PNL-UDMR pentru funcția de președinte al României, Crin Antonescu, a declarat luni seară, la Digi24, că opinia Comisiei de la Veneția privind anularea alegerilor prezidențiale este în linie cu percepția generală a societății

Coca Cola retrage produse din Europa. A fost descoperit prea mult colorant in băuturile răcoritoare

Mediafax acum o ora
Retragerea vizează mai multe tipuri de băuturi produse în perioada noiembrie 2023, inclusiv Coca-Cola, Sprite, Fanta, Fuze Tea, Minute Maid, Nalu, Royal Bliss şi Tropico. Produsele afectate au fost distribuite în Belgia, Olanda, Marea Britanie, Germ

Crin Antonescu, despre furtul tezaurului dacic din Olanda: „O traumă. Extremiștii încearcă să profite”

HotNews acum 9 ore
Furtul pieselor de patrimoniu național din muzeul din Assen, Țările de Jos, reprezintă o lovitură majoră pentru identitatea culturală a României, afirmă Crin Antonescu, candidatul coaliției de guvernare la președinția României. „Este încă o traumă (

Crin Antonescu a avut blocat postul de profesor timp de 24 de ani. L-a întrecut pe Iohannis, care l-a avut blocat 17 ani

Ziare.com acum 11 ore
Crin Antonescu, candidatul comun al coaliției PSD-PNL-UDMR la alegerile prezidențiale din 4 mai 2025, a avut blocat postul de profesor la cel mai bun liceu din Tulcea timp de 24 de ani. Este vorba de un post de profesor titular de Istorie, conform i

Vremea

București
acum

mar.

6°/14°
mie.

7°/15°
joi

8°/13°
vin.

9°/10°
Iasi
acum

mar.

3°/15°
mie.

6°/14°
joi

7°/13°
vin.

6°/11°
Constanta
acum

mar.

2°/12°
mie.

8°/14°
joi

9°/12°
vin.

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

mar.

1°/14°
mie.

7°/11°
joi

7°/10°
vin.

7°/10°
Timisoara
acum

mar.

3°/15°
mie.

9°/14°
joi

9°/10°
vin.

7°/11°