După recitalul de la Budapesta, tricolorii lui nea Piţi atacă Ţara Lalelelor. Feriţi-vă din calea românilor!
La rece acum. Nu s-a schimbat nimic, este la fel ca la cald. S-a accentuat senzaţia că România a făcut un meci ruşinos la Budapesta şi că le-am furat un punct ungurilor. Imediat după meci, m-am gîndit că poate ne-am ambalat şi ar fi nevoie de o analiză lucidă. Una competentă, neutră. Tăioasă ca un bisturiu, dar corectă. Plusuri, minusuri. Posesie, recuperări, pase bune, pase greşite, şuturi la şi spre poartă. Kilometri alergaţi. Mă rog, tot meniul statistic, chestii din astea care te edifică şi în posesia cărora odată intrat să-i poţi spune lui Piţurcă şi tuturor batistelor puse pe ţambal că am jucat prost, prost, prost şi am lăsat o impresie penibilă, de echipă mică, obişnuită cu mica ciupeală.
Am urmărit reacţiile de după meci. M-am gîndit aşa: noi, suporterii, ziariştii, ne inflamăm, luăm foc şi nu mai vedem pădurea cea falnică din cauza cîtorva copaci uscaţi. Hai să-i ascultăm pe ei, pe specialişti. Pe oamenii care şi-au trăit viaţa în şi pentru fotbal. În studioul TVR de la pauză şi de după meci au fost Cornel Dinu şi Liţă Dumitru. Renunţ a mai explica cine sînt Dinu şi Dumitru, ce au făcut ei în Mexic şi după aceea. Afirm doar că Dinu şi Liţă sînt două persoane care se pricep la fotbal, iar atunci cînd se uită la un meci nu văd alt meci. Erau consternaţi amîndoi. Nu a existat nici o nuanţă în vorbele foştilor mari internaţionali, naţionala a făcut una dintre cele mai slabe partide in istoria ei, avînd un faţă un adversar motivat, dar modest, mai ales în apărare. Dinu a observat că ritmul meciului a fost sub ce se juca în fotbal acum 40-50 de ani. Perfect adevărat! Şi unul, şi celălalt au insistat pe ideea că selecţionerul trebuia să meargă pe mîna blocului stelist într-o măsură chiar mai mare decît a făcut-o. Ca şi noi, nu au înţeles de ce
