Galerie Foto
In primavara asta cu inima de iarna i-am cunoscut pe Peter Schweg si Helmut Stürmer. Pe fereastra metroului care ma poarta ca o fata greoaie in burta lui prin noapte, spre casa, se oglindeste seara aceasta si intalnirea cu ei, ca un fragment de film pe un ecran. Si ma uit in propriii-mi ochi gandidu-ma ca poate urmatoarele schite se nasc chiar acum intre peretii celor doua carnetele de visuri. Unele intalniri au nevoie de carti, ajunsa acasa scot din biblioteca Faust de Goethe.
Die Kunst ist lang! // Und kurz ist unser Leben.
De pe invitatia primita de la Consulatul General al Romaniei la München „Bukarest 1970- München 2013“ imi cauta privirea pe trei sferturi de hartie imaginea lor din anii 70, pictorul Peter Schweg si scenograful Helmut Stürmer, prieteni de 50 de ani, imaginea tinerilor de atunci se oglindeste intr-un ochi de apa, iar in ultimul sfert sunt ei, cei de astazi. Culorile s-au schimbat pe diagonala.
Stau in sala de primire a consulatului asteptandu-i inainte de vernisaj, se lasa seara peste München, fara graba, Peter Schweg intra, fara graba. “Voi face ceva acum si va explic dupa aceea, de ce”, spun acestor ochi albastri, carora ma prezint si imi fac loc sub umbrela palariei sale negre si il sarut pe obrazul stang. “Prietena dumneavoastra, Mioara Reutz, m-a rugat sa va sarut” ii spun pictorului. Imi raspunde cu o imbratisare si vad emotie in ochii umezi de amintiri. Patrundem impreuna in sala galeriei si incep sa respir ca un peste. Deschid gura si o inchid iarasi. Pare o sufragerie intima, in stanga masa cu paharele ce se vor umple mai tarziu cu vin rosu de Recas, in colt, la fereastra, o canapea mare, de culoarea cafelei cu lapte, si mai este si un televizor mare si negru, ca un gandac; si totul in cercul unor pereti pe care curg linii, cupole, culori, lumina, alb si negru, si mai este si rosu, masti, nuduri, peisaj
