Un număr de patru organizaţii neguvernamentele buzoiene s-au înscris în acest an în competiţia „Gala Societăţii Civile”, ediţia a XI-a. Este vorba despre Asociaţia 1 iunie 2001 şi Centrul de pregătire pentru o viaţă independentă în limbaj mimico-gestual, care s-au înscris fiecare cu câte două proiecte, „Opt ani fără cuvinte”, „Sunt surdo-mut.
Vreau şi eu să sun la 112” şi respectiv „O şansă pentru fiecare”, „Ce pot face două mâini dibace”.
În acest an, în competiţie s-au înscris un număr record de proiecte şi programe, respectiv 220, de către 151 de reprezentanţi ai sectorului non-profit şi neguvernamental din toată ţara.
Secţiunile din competiţie cu cele mai multe înscrieri sunt Proiecte pentru Tineret şi Originalitate, fiecare având câte 38 de proiecte. Acestea sunt urmate de Educaţie, Învăţământ şi Cercetare, cu 29 de proiecte şi de Artă şi Cultură, cu 28 de proiecte. Cei mai mulţi reprezentanţi sunt în Bucureşti – 141 de proiecte, urmat de Cluj - 8 proiecte, Timiş –7 proiecte, Braşov şi Iaşi – câte 6 proiecte.
101 proiecte din cadrul competiţiei s-au desfăşurat la nivel naţional, 65 la nivel local, 33 de proiecte au acoperire regională şi 21 au aria de implementare la nivel judeţean. În ceea ce priveşte organizaţiile buzoiene, primele trei proiecte s-au desfăşurat la nivel naţional, iar cel de-al patrulea la nivel regional.
Gala Societăţii Civile este un proiect care promovează şi premiază activitatea sectorului non-profit din România. În prezent, sub umbrela Galei Societăţii Civile se desfăşoară competiţia anuală prin intermediul căreia sunt premiate cele mai bune proiecte desfăşurate de organizaţii neguvernamentale, grupuri de iniţiativă, sindicate sau persoane fizice punând astfel în valoare şi aducând un plus de vizibilitate celor mai bune iniţiative civice.
Un număr de patru organizaţii neguvernamentele buzoiene s-a