Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Poliţia britanică demarează o anchetă în cazul morţii lui Boris Berezovski

Publicat in Gandul, duminică 24 martie 2013 ·

"Da, a murit. Mi-a confirmat acest lucru avocatul său în această după-amiază", a declarat sâmbătă Tim Bell, purtătorul de cuvânt al lui Boris Berezovski, decedat la vârsta de 67 de ani în apropiere de Ascot, la 60 de kilometri sud-vest de Londra.

"Moartea sa este considerată în prezent ca inexplicabilă şi o anchetă exhaustivă este în desfăşurare", se arată într-un comunicat al poliţiei, care se ocupă de anchetă.

Poliţia a adăugat duminică dimineaţa că experţii ştiinţifici au ajuns pe proprietatea miliardarului şi că trupul neînsufleţit al acestuia se află încă la faţa locului.

"Ofiţeri special formaţi, inclusiv anchetatori specializaţi în NRBC (nuclear, radiologic, biologic şi chimic) sunt în prezent la faţa locului pentru a desfăşura o anchetă", potrivit unui comunicat al poliţiei.

Miliardarul a fost unul dintre adversarii cei mai virulenţi ai preşedintelui rus. El era una dintre figurile de la Londra ale unui grup de exilaţi ruşi anti-Putin, căruia i-a aparţinut şi Aleksandr Litvinenko, un transfug al FSB (serviciul de informaţii rus) otrăvit în noiembrie 2006 cu poloniu, o substanţă radioactivă. Acesta ar fi băut ceai, cu puţin timp înainte, cu omul de afaceri Dmitri Kovtun şi cu Andrei Lugovoi, un agent secret rus, într-un hotel londonez.

Lugovoi, considerat de Londra ca fiind principalul suspect de crimă, l-a acuzat pe Berezovski că ar fi implicat în această otrăvire.

La Moscova, avocatul rus al lui Berezovski, Aleksandr Dobrovinski a declarat pentru postul de televiziune Rossia 24 că oligarhul s-a sinucis.

"Am primit un telefon de la Londra în care mi s-a spus că Berezovski s-a sinucis", a declarat Dobrovinski, fără a preciza cine i-a oferit această informaţie.

"În ultima vreme Berezovski era într-o stare îngrozitoare, era plin de datorii, era distrus ... Era obligat să îşi vândă tablourile şi alte lucruri",

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

La Liga: Betis a câştigat derby-ul andaluz, 2-1 cu FC Sevilla

News.ro acum 6 ore
Echipa spaniolă Betis Sevilla a învins duminică seara, pe teren propriu, scor 2-1, gruparea FC Sevilla, în etapa a 29-a din La Liga. Oaspeţii, jucătorii de la FC Sevilla, au deschis scorul în derby-ul Andaluziei, marcând prin Ruben Vargas, în minutu

Un bărbat a fost atacat de urs pe o stradă din Predeal

HotNews acum 7 ore
Un bărbat a fost atacat de urs, duminică seară, pe o stradă din localitatea Predeal, victima fiind găsită în stare de inconștiență, transmite Agerpres. Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Brașov, evenimentul s-a petrecut pe strada Tu

Premiul cel mare de la tragerea Loto 6 din 49 a fost câștigat! Norocosul a jucat cu un bilet de 21,50 lei

Ziua Constanta acum 8 ore
La tragerea Loto 6/49 de astăzi, 30 martie, s-a castigat premiul de categoria I în valoare de 31.567.186,80 de lei (6.34 milioane de euro). potrivit Loteriei Române, biletul norocos a fost jucat pe platforma online, joaca.loto.ro și a fost completat

Trump „nu glumește” când vine vorba de un al treilea mandat la Casa Albă. Ce spune Constituția americană

Wall-Street.ro acum 4 ore
Într-o discuție cu NBC News, președintele american Donald Trump a explicat că el „nu glumește” când vorbește despre un al treilea mandat la Casa Albă, deși Constituția americană limitează, în majoritatea situațiilor, numărul de mandate pe care cinev

Richard Chamberlain a murit la 90 de ani. Actorul din „Pasărea Spin” și „Shogun” și-a recunoscut în anii ’90 orientarea sexuală

Libertatea acum 9 ore
Richard Chamberlain a murit la vârsta de 90 de ani. Actorul american s-a stins din viață pe 29 martie, în Hawaii, din cauza complicațiilor în urma unui accident vascular cerebral.

Licitaţii - 31 martie 2025

Buna ziua Brasov acum 3 ore
1. Informaţii generale privind autoritatea contractantă, în special denumirea, codul de identificare fiscală, adresa, numărul de telefon, fax şi/sau adresa de e-mail, persoană de contact: Comuna Augustin, cu sediul în comuna Augustin, sat Augustin,

Trump susține că este „furios” pe Putin. Președintele SUA amenință Rusia cu tarife pe petrol, dacă nu oprește războiul din Ucraina

Mediafax acum 12 ore
„Dacă Rusia și cu mine nu reușim să ajungem la o înțelegere cu privire la oprirea vărsării de sânge din Ucraina, și dacă eu cred că a fost vina Rusiei – ceea ce s-ar putea să nu fie – dar dacă eu cred că a fost vina Rusiei, voi pune tarife secundare

Cutremur de 7 în apropiere de Tonga. Ce spun autoritățile despre pericolul de tsunami

HotNews acum 12 ore
Un cutremur cu magnitudinea de 7 s-a produs în apropiere de insulele Tonga, în largul Oceanului Pacific, a anunțat Serviciul Geologic al SUA (USGS), duminică, iar autoritățile arhipelagului au emis o avertizare de tsunami, transmite AFP. Sistemul am

Video Eșec în cursa spațială. Prima rachetă orbitală lansată din Europa continentală s-a prăbușit la scurt timp după decolare

Adevarul acum 9 ore
O rachetă de testare destinată lansării sateliţilor din Europa s-a prăbuşit şi a explodat la mai puţin de un minut de la decolare, duminică, din Norvegia. Compania germană Isar Aerospace descrisese lansarea ca fiind un test iniţial.

Trump amenință să atace Iranul. „Dacă nu ajung la un acord, vor urma bombardamente”

Adevarul acum 10 ore
Președintele SUA, Donald Trump, a amenințat duminică Iranul cu bombardamente și tarife secundare dacă Teheranul nu ajunge la un acord cu Washingtonul în privința programului său nuclear.

Vremea

București
acum

lun.

8°/19°
mar.

10°/17°
mie.

11°/17°
joi

11°/15°
Iasi
acum

lun.

8°/13°
mar.

9°/16°
mie.

9°/14°
joi

9°/17°
Constanta
acum

lun.

3°/12°
mar.

9°/11°
mie.

9°/10°
joi

10°/13°
Cluj-Napoca
acum

lun.

8°/14°
mar.

7°/14°
mie.

8°/13°
joi

8°/16°
Timisoara
acum

lun.

8°/13°
mar.

7°/16°
mie.

8°/15°
joi

6°/17°