*Tot astăzi se împlinesc cinci ani de la instalarea ca Episcop al Tulcii a P.S. Visarion
În cursul zilei de astăzi, la Biserica „Buna Vestire” (Grecească) din municipiul Tulcea va avea loc Sfânta Liturghie cu prilejul hramului acesteia. Sunt prezenţi P.S. Sa Visarion, Epicopul Tulcii, alături de Arhiepiscopul Teodosie al Tomisului și Arhiepiscopul Casian al Dunării de Jos, împreună cu un sobor de preoţi. Tot astăzi, P.S. Sa Visarion sărbătoreşte cinci ani de când a fost instalat ca Episcop al Tulcii.
„Sărbătoarea Bunei Vestiri este sărbătoarea veştii celei bune pe care a primit-o Fecioara Maria de la Arhanghelul Gavriil că Îl va naşte pe Mântuitorul Isus Hristos. Iată că, prin voia lui Dumnezeu, pentru tulceni ziua de 25 martie, acum cinci ani, a fost o veste bună şi prin faptul că membrii Sfântului Sinod, în funte cu Patriarhul ţării Daniel, au venit aici la Tulcea şi m-au instalat în calitate de episop”, a spus P.S. Visarion, Episcopul Tulcii.
În ceea ce priveşte instalarea sa ca Episcop al Tulcii, acesta spune că „au fost cinci ani de muncă, de rugăciune, de strădanii, şi Dumnezeu le ştie toate pe care le-am împlinit şi câte vor mai fi de împlinit. Eu mă declar mulţumit pentru că timp de cinci ani de zile am lucrat mult, frumos şi rodnic, împreună cu preoţii, cu călugării, cu călugăriţele de aici, cu credincioşii de aici, din Tulcea, care sunt credincioşi deosebiţi. Eu am venit după o experinţă de 11 ani ca episcop vicar la Sibiu, lucrând cu marele Mitropolit, Antonie Plămădeală opt ani şi cu actualul Mitropolit, Laurenţiu Streza şi am adus acea experienţă bogată aici la Tulcea. Aici am întâlnit o eparhie deosebită, foarte întinsă, cu credincioşi deosebiţi, puţini la număr faţă de alte zone, dar deosebiţi, iubitori de Sfinte Slujbe, jertfitori. Şi de aici înainte vom încerca să facem, cu ajutorul lui Dumnezeu, poate mai mult decât am făcut până