După un hei-rup la lansare, când angajaseră divizii de agenţi de marketing (suma vehiculată pentru racolarea unui asigurat era de circa 20 de euro), fondurile private de pensii dorm acum liniştite pe urechea sistemului de distribuţie aleatorie a nou-intraţilor în sistem. În ultimele 12 luni, de pildă, ponderea celor distribuiţi prin loterie, oscilat în majoritatea timpului între 85 şi 90% (cu o „sincopă“ de 75% în noiembrie 2012), iar în februarie 2013 a trecut chiar de 93% (doar 1.900 din cei 29.000 de noi cotizanţi au ales pe cont propriu fondul care le va administra banii până la pensie, fondurile existente având între 82 şi 99% din noii intraţi în februarie aduşi în acest mod).

Cele 9 fonduri active au rate de rentabilitate anuală apropiate (între 5,9 şi 7,9% în ultimii 2 ani), strategii de alocare a activelor asemănătoare (grosul merge în titluri de stat) şi un dezinteres comun pentru angajarea unor cheltuieli prin care să atragă noii asiguraţi astfel încât, în acest moment, cam 30% din numărul total de participanţi (5,8 milioane) au ajuns să fie reprezentaţi de cei aduşi de sistemul loteriilor. Evident, au şi o preocupare obsesivă de a nu ieşi spectaculos din rând prin performanţe astfel încât să forţeze asiguraţii să facă singuri o alegere de teamă că vor fi repartizaţi la fondul cel mai neperformant din piaţă (mentalitatea „decât să am dreptate pe cont propriu mai bine mă înşel cu turma“). Dacă vă amintiţi, anterior, administratorii au respins obsesiv orice solicitare de asigurare a unui randament minim, legat de inflaţie, pe motiv că asta le-ar determina să fie excesiv de prudente, investind preponderent în instrumente monetare, iar pe termen lung asta va afecta valoarea deţine­ri­lor clienţilor. Nu s-ar zice că le displace acum să beneficieze de avantajele unei administrări-şablon, mai ales că numărul celor care refuză să facă o alegere între fond