Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Zilele libere de 1 Mai şi Paştele au înviat turismul pe Valea Prahovei

Publicat in Adevarul, luni 25 martie 2013 ·

Cu o lună şi jumătate înainte de Paşte, şansele de a mai găsi locuri libere în hotelurile şi pensiunile de pe Valea Prahovei la începutul lunii mai se împuţinează pe zi ce trece. Unele unităţi de cazare sunt ocupate în proporţie de 80%, un motiv pentru cererea mare fiind şi perioada liberă dintre 1 şi 6 mai

Dacă v-aţi decis să petreceţi pe Valea Prahovei zilele libere 1-3 mai sau Paştele, care pică pe 5 mai, sau chiar să le legaţi într-un concediu relaxant, acum este cazul să puneţi mâna pe telefoane şi să căutaţi prin ofertele încă disponibile în staţiunile de la munte. Mulţi au fost foarte prevăzători şi au rezervat de mult pachete turistice.

Anunţul Guvernului privind acordarea a încă două zile libere, pe 2 şi 3 mai, a fost un adevărat „boom“ pentru hotelieri. La finalul Paştelui, aceştia ar putea trage linie pentru unul dintre cei mai buni ani la încasările de 1 Mai şi sărbătorile pascale.

Nici administratorii de pensiuni şi hoteluri nu au stat cu mâinile în sân să le pice turiştii în camere, astfel că au pregătit pachetele turistice care includ o primire tradiţională pentru noaptea de Înviere, mâncare din bucătăria românească şi miel la proţap, programe artistice (formaţii de muzică live în restaurantele hotelurilor)şi reduceri sau acces gratuit la serviciile SPA.

Ofertele pleacă de la 75 de lei de persoană, cazarea timp de trei nopţi într-o cameră cu patru persoane la o pensiune de două margarete până 999 de lei de persoană – un pachet turistic complex la hotel de 3 sau 4 stele.

Sinaia, cea mai căutată staţiune

Aproximativ 10.000 de turişti ajung de fiecare Paşte la Sinaia, cea mai căutată staţiune de pe Valea Prahovei, un punct de atracţie fiind şi slujba de Înviere de la Mănăstirea Sinaia, la care asistă mii de persoane.

„Pachetele variază între 500 şi 560 de lei de persoană, în funcţie de tipul camerei şi cupri

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Peste 1500 de blocuri rămân fără apă caldă în Capitala aflată zilele acestea sub cod roșu de caniculă

HotNews acum o ora
Sute de blocuri din patru sectoare ale Capitalei, nu vor avea apă caldă în următoarele zile din cauza unor lucrări la sistemul de termoficare, în contextul în care meteorologii au anunțat cod roșu de caniculă în București, până miercuri. Termoenerge

Șase dosare penale și zeci de amenzi, după protestul cu îmbrânceli între manifestanți și forțele de ordine din Piața Victoriei

HotNews acum 3 ore
Jandarmii și polițiștii au întocmit 6 dosare penale, pentru ultraj, distrugere, instigare publică, împiedicarea sau îngreunarea circulației pe drumurile publice și port sau folosire fără drept de obiecte periculoase, după protestul de duminică, din

Cod roșu de caniculă în șase județe și București. Temperaturi de 41 de grade prognozate de meteorologi

HotNews acum 2 ore
ANM a emis mai multe avertizări de căldură extremă valabile pentru luni și marți. Până spre sfârșitul săptămânii valul de căldură, canicula și disconfortul termic vor persista în vestul, sudul și parțial centrul țării, au anunțat meteorologii. Canic

Alertă în România după ce avioane ucrainene au intrat în spațiul nostru aerian. Aeronave de luptă F-16 și Eurofighter, ridicate de la sol. Anunțul MApN

HotNews acum 2 ore
Avioane ucrainene au fost detectate, în noaptea de duminică spre luni, în spațiul aerian al României, după un atac al rușiilor cu rachete și drone asupra unităților militare din Ucraina, a anunțat Ministerul Apărării Naționale, care a precizat că ae

Ilie Bolojan și Alexandru Rogobete anunță pachetul de măsuri pentru reforma sănătății, la ora 17:00

HotNews acum o ora
Premierul Ilie Bolojan și ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, urmează să anunțe luni, la ora 17:00, într-o conferință de presă comună, un pachet de măsuri pentru reforma sănătății. Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat deja o serie

„Executat” de Rădoi de la Craiova, Andrei Ivan a reacționat pe Internet: „Cu durere, nu pentru că așa mi-am dorit”

Gazeta Sporturilor acum 21 minute
Veste-șoc în Superliga! în cursul zilei de luni. Atacantul a publicat un mesaj pe rețelele de socializare la câteva minute după anunțul clubului. Ivan Nu știu ce-mi rezervă viitorul, dar știu un lucru: indiferent unde voi merge, voi purta cu mine, m

Paul Gascoigne, la terapie intensivă! » Care este starea fostului internațional englez

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Paul Gascoigne, 58 de ani, a leșinat în casă, unde a fost găsit către un prieten, care s-a și îngrijit ca fostul internațional englez să ajungă la spital.

PSD amenință din nou cu ieșirea de la guvernare. Paul Stănescu: „Reformele nu se fac cu teroare administrativă”

Adevarul acum 2 ore
Paul Stănescu subliniază că PSD nu poate accepta ca partenerii de coaliţie, USR şi PNL, sǎ atace continuu partidul, dar sǎ aibǎ votul de susţinere al social-democraţilor când e vorba de asumarea răspunderii. Secretarul general al PSD critică dur noi

Paul Stănescu - „PSD trebuie să decidă urgent dacă mai rămâne la guvernare”. Se impune ședință de urgență în coaliție

Ziua Constanta acum o ora
Secretarul general al PSD, Paul Stănescu, a declarat astăzi, 21 iulie 2025, că se impune de urgență o ședință a coaliției pentru a discuta măsurile economice care, în opinia sa, afectează nejustificat administrațiile locale, investițiile publice și

SuperLiga: Atacantul Andrei Ivan pleacă de la Universitatea Craiova

HotNews acum 35 minute
Universitatea Craiova şi atacantul Andrei Ivan au decis, de comun acord, încetarea raporturilor contractuale, scrie News.ro. Cariera lui Andrei se confundă cu ceea ce înseamnă Ştiinţa Craiova, echipa la care a visat dintotdeauna să joace. El a reuşi

Vremea

București
acum

34°
lun.

20°/37°
mar.

23°/42°
mie.

22°/37°
joi

21°/38°
Iasi
acum

28°
lun.

19°/32°
mar.

20°/37°
mie.

18°/31°
joi

19°/34°
Constanta
acum

34°
lun.

20°/34°
mar.

23°/30°
mie.

23°/27°
joi

23°/27°
Cluj-Napoca
acum

30°
lun.

17°/31°
mar.

20°/32°
mie.

17°/31°
joi

19°/32°
Timisoara
acum

32°
lun.

19°/38°
mar.

19°/35°
mie.

20°/36°
joi

23°/39°