După succesul extraordinar de la Berlin şi un turneu-maraton prin ţară, “Poziţia copilului” ajunge la Sibiu, la Astra Film, împreună cu o parte din echipa filmului şi trofeul Ursul de Aur.
Întâlnirea cu publicul sibian va avea loc joi 28 martie în cadrul celor două proiecţii de gală, de la orele 18:00 şi 20:30. Filmul va rula şi în zilele de 30 și 31 martie.
„Poziția copilului” este cel de-al treilea lungmetraj al lui Călin Peter Netzer după multi- premiatele „Maria” (2003) și „Medalia de onoare” (2010). Filmul vorbeşte cu dramatism, cu emoţie, dar şi cu umor despre traumele sufocării copiilor prin dragoste şi despre amprentele pe care le lasă părinţii asupra personalităţii acestora. Pelicula este, totodată, o radiografie a high-class-ului românesc contemporan şi vorbeşte despre trafic de influenţă şi corupţie la nivel mic în instituţiile de bază ale societăţii şi extensiile acestora asupra întregului sistem socio-economic din România de azi.
Scenariul este semnat de Răzvan Rădulescu şi Călin Peter Netzer. Luminița Gheorghiu și Bogdan Dumitrache au rolurile principale, de mamă și fiu. Li se alătură, într-o distribuție selectă, Nataşa Raab, Florin Zamfirescu, Ilinca Goia, Adrian Titieni, Cerasela Iosifescu, Mimi Brănescu, Vlad Ivanov și Tania Popa.
Publicul cinefil are şansa de a-i întâlni la Astra Film pe Luminiţa Gheorghiu, Bogdan Dumitrache şi Ilinca Goia şi de a vedea pe viu Ursul de aur, cel mai râvnit trofeu european alături de Palme d’or, la proiecţiile de joi, 28 martie.
Programul întreg al proiecţiilor este următorul: joi, 28 martie, orele 18:00 şi 20:30; sâmbătă 30 martie, ora 20:00 și duminică 31 martie, orele 18:00 şi 20:30.
Proiecţiile au loc la Astra Film, Sala Studio. Biletele se găsesc la sediul Astra Film din Piaţa Huet 12 (L-V 9:00-16:00). Rezervări la numărul de telefon 075