Tulcenii care ţin postul Paştelui vor mânca astăzi produse din peşte. Acesta este şi motivul pentru ca în ultimele două zile pescăriile din Tulcea au fost luate cu asalt de clienţi care ţin neapărat să respecte tradiţia.
Chiar şi cei care nu postesc vor ca de pe masa de Buna Vestire să nu lipsească produsele din peşte. Cei mai mulţi tulceni şi-au făcut cumpărăturile în ultimele două zile, dar asta nu înseamnă că magazinele cu specific nu vor fi foarte aglomerate şi astăzi. Nu pentru că au lăsat cumpărăturile pe ultima sută de metri, ci pentru că vor ca peşteşe să fie cât mai proaspăt.
Preţurile la peşte sunt destul de ridicate în pieţele din Tulcea, la poarta de intrare în Delta Dunării. Cel mai iefin peşte este babuşca, ce poate fi cumpărat cu numai 3,5 lei kilogramul. Cel mai scump este somonul, care ajunge şi la 45 de lei pentru un kilogram.
Un kilogram de caras costă 8.5 lei, unul de ştiucă – 14 lei, unul de crap – 16 lei, unul de somn - 19 lei, şalăul se vinde cu 18 lei pe kilogram, scrumbia cu 16 lei pe kilogram, plătica - 6.5 lei pe kilogram, macroul – 15 lei pe kilogram.
„Vom cumpăra puţin, să nu spunem că nu am avut peşte la masa de Buna Vestire. Dar mi se pare destul de scump. Uitaţi-vă, comparaativ. Un kilogram de peşte de calitate este mai scump decât kilogramul de vită sau de pui“, spunea, duminică, un pensionar aflat la coadă la pescăria de pe falezaz municipiului Tulcea.