Elena Udrea susţine că nu va pleca din PDL după înfrângerea la alegerile de sâmbătă, însă nici nu vrea să se regăsească în viitoarea conducere a democrat-liberalilor care se va alege peste două săptămâni. Deputata a reclamat în continuare neregulile din de la Convenţia Naţională, precizând că sunt foarte mulţi dintre colegii care au susţinut-o şi care o întreabă ce să facă în continuare.
"Trebuie să avem pe viitor o acţiune unitară, să venim cu un proiect de viitor pentru PDL. Sunt foarte mulţi colegi din partid, din teritoriu, care aşteaptă să vadă ce se va întâmpla. Eu cred că soluţia trebuie să fie în interioriorul partidului", a spus Udrea.
Ea a adăugat însă că nu va avea nicio negociere cu echipa lui Vasile Blaga.
Un mesaj similar a transmis astăzi şi Emil Boc, unul dintre susţinătorii Elenei Udrea, care a declarat că PDL are nevoie de recâştigarea şefului statului Traian Băsescu, de prezentarea unor proiecte de dreapta şi de rezolvarea statutară a contestaţiilor existente.
Elena Udrea susţine că nu va pleca din PDL după înfrângerea la alegerile de sâmbătă, însă nici nu vrea să se regăsească în viitoarea conducere a democrat-liberalilor care se va alege peste două săptămâni. Deputata a reclamat în continuare neregulile din de la Convenţia Naţională, precizând că sunt foarte mulţi dintre colegii care au susţinut-o şi care o întreabă ce să facă în continuare.
"Trebuie să avem pe viitor o acţiune unitară, să venim cu un proiect de viitor pentru PDL. Sunt foarte mulţi colegi din partid, din teritoriu, care aşteaptă să vadă ce se va întâmpla. Eu cred că soluţia trebuie să fie în interioriorul partidului", a spus Udrea.
Ea a adăugat însă că nu va avea nicio negociere cu echipa lui Vasile Blaga.
Un mesaj similar a transmis astăzi şi Emil Boc, unul dintre susţinătorii Elenei Udrea, care a declarat că PDL are nevoie d