Domnul Ionescu si-a facut un depozit mare si spatios, gandindu-se sa faca o afacere. Dupa ce si l-a pus la punct, a intrebat in stanga si-n dreapta pe cei care aveau fructe multe si nu aveau spatii unde sa si le depoziteze, propunandu-le sa le aduca in beciul lui si oferindu-le pentru asta servicii de calitate ba si o oarecare remuneratie. Oamenii cu cantitati peste cele de trebuinta s-au inghesuit asadar sa isi duca fructele in beciul Ionescu. Ionescu era om de afaceri, nu filantrop. Celor care aveau pofta de un fruct si nu aveau cum sa-l cumpere sau de unde sa si-l procure, le dadea imprumut cate un kilogram de mere, cu conditia ca dupa o luna sa primeasca inapoi un kilogram plus cinci mere, scrie Dan Popa pe blogul Hymerion.ro
“Cu un drum, mai eliberez din spatiu si pot primi alte fructe de la cei care au surplusuri”, zicea dl Ionescu frecandu-si bucuros mainile. Celor care le depozita la el, le promisese ca la fiecare kilogram luat in custodie, le va returna un kilogram plus doua mere in fiecare luna.
Daca tragea linia, castiga lunar 3 mere la fiecare kilogram, ceea ce nu era putin lucru. Afacerea prospera, asa incat in nici un an, Ionescu si-a deschis un al doilea depozit. Dupa vreo 3 ani, avea vreo 10 depozite, iar afacerea cu mere inflorea luna de luna.
Popescu, vecin si prieten din copilarie cu Ionescu, vazand ce bine ii merge vechiului sau prieten, a copiat reteta afacerii cu mere. Si-a deschis un depozit, apoi doua, apoi trei, iar cand ramanea in pana unul dintre ei, se imprumuta de la celalalt, asa incat clientii afacerilor lor sa nu sufere. La un moment dat, Ionescu a cerut o cantitate uriasa de mere pe care le-a livrat unui client extern, care se obliga ca in doua luni sa-i inapoieze de trei ori mai multe mere decat primise. Popescu l-a ajutat, ca doar asa se ajuta prietenii intre ei.
Dupa o jumatate de an, Ion
