Luni dimineaţă, la Radio România Actualităţi l-am auzit pe un ofiţer de poliţie vorbind despre creşterea furturilor pentru subzistenţă cauzate de sărăcie, concomitent cu reducerea numărului de infracţiuni produse prin tâlhărie. Ceea ce, potrivit spuselor sale, ar fi condus la o îmbunătăţire a situaţiei infracţionale din ţară.

Da, de acord,

cu lupta pentru subzistenţă atunci când este vorba de săpat după fier vechi nu mai ştiu prin ce cotloane prin care picior de om n-a mai călcat de ani şi ani. Sau prin nu mai ştiu ce hale cumpărate pe sume derizorii şi puse la pământ, în vederea eliberării terenului pe care acestea erau amplasate. Sau... şi exemple de acest gen s-ar mai putea da.

Numai că acest

gen de luptă pentru subzistenţă nu mai poate fi privit ca un furtişag atunci când el se produce la construcţii a căror mutilare afectează structura de rezistenţă a respectivelor sau se răsfrâng asupra siguranţei circulaţiei rutiere, a celei feroviare sau a nevoilor populaţiei. Aşa cum a fost cazul la sfârşitul săptămânii trecute când gospodăriile de la strada Morii din Vulcan au rămas fără apă potabilă. De ce? Sus, în munte, hoţii au dislocat o bucată bună din conducta care asigură alimentarea cu apă a celor de aici. O fi fost ea o conductă ruginită, dar nicidecum una care să fie dusă la fier vechi.

Fosta clădire a

Uzinei Electrice Vulcan a ajuns năucită şi în halul în care o vedeţi în poză, în urma loviturilor vârtoase de baros şi târnăcop pe care i le-au administrat şi i le mai administrează căutătorii de fier vechi. Care, şi astăzi, o mai scobesc în interior, deşi uzina nu mai are nici ziduri. Asta ca asta, dar ia auziţi ce s-a petrecut în apropierea clădirii răposatei uzine. Asta depăşeşte orice închipuire.

Acum nici doi ani,

podul de fier de peste Jiu pe care trece calea ferată care merge la mi