Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Secţie de reumatologie la Spitalul Judeţean de Urgenţă

Publicat in Curierul de Valcea, luni 25 martie 2013 ·

Potrivit datelor statistice pe care Colegiul Medicilor le-a pus la dispoziţia Consiliului Judeţean, la ora actuală există în judeţul Vâlcea peste 2000 de bolnavi cu grave afecţiuni reumatismale, cronice sau acute, care-şi poartă suferinţele pe picioare fără să beneficieze de asistenţă şi tratament medical de specialitate, deoarece unităţile spitaliceşti nu au în structura lor astfel de secţii. Dintre pacienţi doar cei care au posibilităţi materiale îşi pot permite să apeleze la servicii medicale specializate de la clinicile şi spitalele din Bucureşti, Craiova sau alte centre mari din ţară. Dincolo de suferinţele oamenilor, gravitatea acestei situaţii este determinată şi de faptul că majoritatea bolnavilor săraci riscă să sporească numărul persoanelor cu handicap sever, fapt ce atrage după sine creşterea cheltuielilor pentru îndemnizaţii. În aceste cazuri nu există decât soluţia înfiinţării unui compartiment medical specializat pe reumatologie. Preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, dr. ing. ION CÎLEA, a analizat această posibilitate şi, împreună cu medici de la Spitalul Judeţean de Urgenţă, a găsit o soluţie care nu presupune decât minime eforturi financiare. „Dispunem de condiţiile necesare pentru un astfel de demers – a declarat preşedintele Ion Cîlea. În pavilionul nr. 2 al Spitalului Judeţean avem spaţiul adecvat care a fost deja modernizat, dar care este nefolosit după mutarea în altă locaţie a Secţiei ORL. Nici asigurarea necesarului de paturi nu ridică probleme, deoarece avem în cadrul secţiei de Medicină Internă 90 de locuri din care se poate face o redistribuire. Cât priveşte acoperirea necesarului de personal specializat, am identificat 3 medici reumatologi, iar asistentele medicale pot fi preluate prin reactivarea celor 10 posturi rămase vacante de anul trecut prin scoaterea lor la concurs. Aşa că cererea pe care am înaintat-o Ministerului Sănătăţii est

Articolul in Curierul de Valcea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump anunță tarife de 30% pentru UE și avertizează împotriva unei riposte, aruncând în aer luni de negocieri

HotNews acum 9 ore
Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat într-o scrisoare postată sâmbătă pe rețelele sociale că va impune o taxă vamală de 30% pentru bunurile din Uniunea Europeană, punând capăt lunilor de negocieri atente și afectând și mai tare una dintre cele

Satu Mare: Căţei salvaţi dintr-o fântână adâncă de nouă metri de pompierii Detaşamentului Carei

News.ro acum 3 ore
Doi căţei au fost salvaţi, sâmbătă, dintr-o fântână adâncă de nouă metri, din localitatea Andrid, judeţul Satu Mare, în urma unei intervenţii dificile a pompierilor Detaşamentului Carei. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Satu Mare,

SuperLiga: UTA Arad, revenire spectaculoasă cu Universitatea Craiova. Trupa lui Rădoi a condus cu 3-0, dar a fost egalată în minutul 90+13

HotNews acum 5 ore
UTA Arad și Universitatea Craiova au terminat la egalitate, scor 3-3, meciul disputat sâmbătă, pe arena „Francisc Neuman”, în prima etapă din SuperLiga. UTA Arad – Universitatea Craiova 3-3 Echipa antrenată de Mirel Rădoi a deschis scorul în minutul

Ilie Bolojan, ales președinte al PNL. Cine sunt prim-vicepreședinții (VIDEO)

Ziua Constanta acum 8 ore
Congresul extraordinar al PNL l-a votat, sâmbătă, pe Ilie Bolojan în funcția de președinte al partidului. Bolojan a fost singurul candidat la funcția de președinte al PNL. În funcțiile de prim-vicepreședinți au fost aleși Cătălin Predoiu, Adrian Veș

Iga Swiatek a câștigat prima sa finală de la Wimbledon

Mediafax acum 6 ore
Tenismena poloneză Iga Swiatek a câștigat sâmbătă prima sa finală de la Wimbledon. Ea a învins-o în finală pe americanca Amanda Anisimova. Iga Swiatek (locul 4 mondial) a dominat pe tot parcursul meciului și s-a impus foarte ușor, 6-0, 6-0, în fața

Cum explică PSD absența de la congresul PNL, unde fiecare partid din coaliție e reprezentat / „Menținem o separare clară”

HotNews acum 13 ore
Reprezentați de la toate partidele din coaliție, inclusiv minorități, sunt prezenți la congresul PNL, cu excepția PSD, care, în ultima săptămână, a criticat măsurile fiscale anunțate de Ilie Bolojan. Partidul social democrat a transmis, pe grupul de

VIDEO Intervenție a salvamontiștilor, cu un elicopter, pentru o femeie care a căzut 15 metri într-o râpă din Retezat

HotNews acum 5 ore
O femeie care a căzut aproximativ 15 metri în abrupt, sub zona Vârfului Păpușa Mare din zona centrală a Masivului Retezat, a fost preluată de salvatorii montani, a anunțat Salvamont Hunedoara, sâmbătă seară, într-o postare pe Facebook. Potrivit Salv

Bogdan Ivan, după ce a trimis Corpul de Control la compania de stat care ar fi acordat bărbaţilor ”spor de femeie”: Nu a primit nimeni acel spor pentru că nu am aprobat acest lucru

News.ro acum 5 ore
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a afirmat, după ce a trimis Corpul de Control la Societatea de Administrare a Participanţilor în Energie (SAPE) în contextul în care, în spaţiul public, au apărut informaţii că la instituţia respectivă bărbaţii ar pr

Un bărbat a murit după ce a căzut de pe o placă în mare, la 2 Mai

HotNews acum 10 ore
Un bărbat de 55 de ani a murit, sâmbătă, în stațiunea 2 Mai, după ce a intrat în mare cu o placă și a căzut în apă, transmite News.ro. Serviciul de Ambulanță Județean Constanța a fost solicitat să intervină în localitatea 2 Mai, sâmbătă, în cazul un

Mitropolia Basarabiei cere retragerea cetăţeniei române pentru clericii rusofili ai Mitropoliei Moldovei

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Mitropolia Basarabiei anunţă că va solicita autorităţilor de la Bucureşti retragerea cetăţeniei române pentru toţi ierarhii şi clericii Mitropoliei Moldovei subordonate Patriarhiei ruse, care se impl

Vremea

București
acum

21°
dum.

20°/35°
lun.

22°/37°
mar.

23°/38°
mie.

21°/36°
Iasi
acum

17°
dum.

17°/32°
lun.

19°/35°
mar.

19°/33°
mie.

19°/32°
Constanta
acum

18°
dum.

18°/30°
lun.

22°/30°
mar.

24°/30°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

15°/29°
lun.

18°/33°
mar.

19°/32°
mie.

19°/28°
Timisoara
acum

17°
dum.

17°/35°
lun.

20°/36°
mar.

22°/36°
mie.

21°/34°