În dimineaţa zilei de luni, preşedintele cipriot, Nicos Anastasiades, care s-a deplasat duminică la Bruxelles, s-a declarat „mulţumit” de rezultatul negocierilor în timp ce părăsea Consiliul European
Nu au fost oferite încă date concrete despre conţinutul acordului ce va permite Ciprului să evite falimentul, însă în linii mari el a fost dezvăluit anterior. Acesta ar prevede dispariţia băncii Laiki (Popular Bank), a doua ca mărime din ţară, potrivit unei surse europene citate de Agerpres. Micii depunători vor fi protejaţi, însă persoanele cu depozite mai mari de 100.000 de euro vor suporta pierderi.
Conform unei a alte surse, acordul prevede ca Bank of Cyprus, prima ca importanţă din ţară şi cu numeroşi deponenţi ruşi, să fie păstrată, însă titularii depozitelor mai mari de 100.000 de euro vor suferi pierderi importante. Ideea impozitării tuturor depozitelor bancare, prevăzută în primul plan de ajutorare negociat săptămâna trecută a stârnit nemulţumiri în Cipru ar fi fost abandonată.
Anastasiades a avut întrevederi în cursul după-amiezii şi serii cu preşedinţii Consiliului European – Herman Van Rompuy -, al Comisiei Europene – José Manuel Barroso -, Băncii Centrale Europene - Mario Draghi -, Eurogrupului – Jeroen Dijsselbloem -, precum şi cu directoarea generală a Fondului Monetar Internaţional – Christine Lagarde. Întâlnirile s-au dovedit hotărâtoare pentru a se ajunge la un acord ce a fost aprobat în cursul reuniunii miniştrilor de finanţe din zona euro.
În dimineaţa zilei de luni, preşedintele cipriot, Nicos Anastasiades, care s-a deplasat duminică la Bruxelles, s-a declarat „mulţumit” de rezultatul negocierilor în timp ce părăsea Consiliul European
Nu au fost oferite încă date concrete despre conţinutul acordului ce va permite Ciprului să evite falimentul, însă în linii mari el a fost dezvăluit anterior. Acesta ar prevede dispariţia b