Acum pare tot mai clar că moţiunea Elenei Udrea a fost totuşi doar o mişcare tactică de parcurs şi nu un scop în sine.
Deşi multă lume se concentrează în momentul de faţă pe jocul contestaţiilor care au urmat votului de la Congresul PDL, rezultatul final, de altfel previzibil, care consemnează victoria tehnică a lui Vasile Blaga, nu e până la urmă important în sine. Mult mai importante sunt mişcările tectonice induse cu acest prilej pe scena politică românească, nu atât în zona opoziţie, cât şi în aceea a puterii. Aşa după cum anticipam cu exact două săptămâni în urmă Traian Băsescu va construi o alternativă la actuala putere din exteriorul PDL. Evoluţiile pe această direcţie vor fi însă probabil mai rapide decât ne-am fi aşteptat, între altele şi datorită manierei dezastruoase în care echipa Blaga, cea care conduce PDL în acest moment, a gestionat votul de la congres şi anunţarea rezultatelor finale.
Scorul a fost mult mai strâns decât se aştepta toată lumea. Ceea ce a făcut ca echipa Blaga să aibă incertitudini majore legate de rezultatele de la un eventual tur doi şi i-a făcut pe aceştia din urmă să facă greşeală după greşeală: forţarea anunţării rezultatului înainte de a soluţiona contestaţiile, maniera lamentabilă de încheiere a congresului cu un discurs scurt, nervos, debusolat al lui Vasile Blaga, un cântec popular interpretat de un puşti adus din Maramureş şi o ploaie de confeti pe fondul huiduielilor dintr-o parte a sălii, o atmosferă generală parcă desprinsă, vorba lui Ion Cristoiu, dintr-un film de Kusturica. În acest fel falia dintre cele două tabere majore nu mai este alimentată doar de viziunile diferite privind viitorul partidului şi strategia sa politică, ci pe ceva foarte concret şi direct imputabil organizatorilor: suspiciuni de fraudare a votului.
În aceste condiţii scindarea de facto a partidului devine de neevitat, ch