În ciuda unei imagini romantice pe care o putem avea despre meseria de istoric de artă, asociată de multe ori cu dragostea pentru frumos, opere de artă şi personalităţi fascinante, activitatea de cercetare nu este una uşoară sau atractivă. În mod deosebit, accesul la fondurile de arhitectură, aprobări de construcţie sau foste proprietăţi ale unor personalităţi istorice întâmpină încă multe obstacole.
În primul rând, fondurile de arhivă de arhitectură se află în posesia mai multor instituţii (Arhive, primării, institute, biblioteci, universităţi) care aplică propriile reguli de acces, fotocopiere şi utilizare. Identificarea documentelor de interes, în funcţie de tema de cercetare de arhitectură, este o chestiune de timp, răbdare şi noroc, pentru că inventarele nu sunt, de cele mai multe ori, suficient de detaliate.
Documentele legate de proprietăţi nu sunt semnalate de multe ori sau s-a evitat o detaliere pentru a nu atrage atenţia unor urmaşi sau potenţiali interesaţi de revendicări. Se întâmplă chiar ca cercetătorilor să li se limiteze accesul la unele documente, motivându-se tot interesul juridic ce i-ar putea mâna în pretinsul lor studiu.
Odată identificate, primirea dosarelor solicitate poate dura între câteva zile şi 30 de zile lucrătoare, în cel mai bun caz, dacă nu este nevoie de aprobări speciale şi repetate (dosarele nelegate intră într-o astfel de categorie specială). Parcurgerea unui volum mare de dosare (unele pot avea peste 600 de pagini), cu documente aranjate aleatoriu sau într-o stare de conservare defectuoasă, poate fi doar începutul unei aventuri de săptămâni şi luni. Dacă este vorba de fonduri aflate în instituţii din diferite localităţi, putem include şi călătorii repetate, căci nu există facilităţi ”la distanţă” precum fotocopieri, fotografieri, scanări sau trimiteri prin poştă.
Fragment de plan, foaie de calc crăpa
